Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Ei ne promit un nou spital județean: cum se păruiesc pesediștii și liberalii sibieni pe cine a tăiat panglica la Neurologie

Ei ne promit un nou spital județean: cum se păruiesc pesediștii și liberalii sibieni pe cine a tăiat panglica la Neurologie

În prima dimineață de după prezentarea Neurologiei modernizată cu 40 de milioane de lei, social-democrații sibieni au emis un comunicat de presă în care își plâng durerea că n-au fost invitați la evenimentul cu pricina. Asta deși partidul lor ”a semnat” finanțarea proiectului. Șase ore mai târziu, liberalii care conduc Consiliul Județean Sibiu au finalizat replica: prea mult timp liber au pesediștii.

”Reprezentanta PNL Sibiu este doar un fost pedelist, care tăia pensii și salarii și le explica românilor că le face un bine luându-le banii, așa că atitudinea ei nu ne miră”, scrie în partea de început a comunicatului de presă emis în dimineața zilei de miercuri și semnat, bărbătește, ”organizația județeană PSD Sibiu”. 

Comunicatul înfierează atitudinea președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, pentru că nu a găsit de cuviință să invite reprezentanții PSD la prezentarea clădirii reabilitate și extinse a Secției Neurologie Sibiu, adică și pe ”cei care au alocat fondurile pentru finanțarea integrală a proiectului”. ”Fondurile au fost alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), program inițiat și implementat de PSD. Consiliul Județean Sibiu a primit finanțare pentru două proiecte mari. Modernizarea Secției de Neurologie a fost cea mai mare investiție într-o unitate spitalicească finanțată prin PNDL 2, iar al doilea proiect a fost modernizarea Drumului Județean Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic. Doamna Cîmpean se împăunează cu realizarea ambelor proiecte, ca și când guvernul PDL-PNL i-a dat banii necesari”, scrie în comunicatul social-democraților. Care amintesc că și pentru modernizarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul aceluiași Spital județean Sibiu, tot un ministru PSD a semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile. ”Contractul a fost semnat chiar în incinta spitalului, de ministrul PSD Daniel Suciu, în prezența președintelui PSD Sibiu, Bogdan Trif, și a președintelui CJ, Daniela Cîmpean”.

Organizația condusă de Bogdan Trif ține la ”cine e prezent la tăierea panglicii”

Cu toate că, cel mult, poate fi vorba de un exercițiu de imagine (actuala conducere a CJ-ului nu mai face conferințe de presă decât rar, eventual la finalizarea unor obiective și refuză să răspundă la întrebări ”care nu fac obiectul”), social-democrații sibieni văd în evenimentul de prezentare al Neurologiei ”o inaugurare fastuoasă”. Care a avut drept scop acela de ”a masca proasta gestionare a acestui proiect, care a dus la întârzieri nejustificate și costuri majorate, aceste lucrări având termen de finalizare în anul 2020”.

Citește și Neurologia a fost modernizată cu 40 de milioane de lei și va fi redeschisă după Paști. Autoritățile justifică de ce a durat cinci ani

Pesediștii au timp liber, liberalii muncesc

Replica liberalilor care acum conduc administrația județului Sibiu a venit șase ore mai târziu, tot printr-un comunicat de presă într-un mod și mai neasumat: nimeni din CJ Sibiu nu-și pune numele la semnătură, nici măcar structura Biroului de presă.

Dar tonul este la fel de zeflemitor precum cel folosit de pesediști. ”Cu mult timp liber la îndemână, reprezentanții organizației județene a PSD își aduc aminte că sumele destinate reabilitării și modernizării Secției Clinice de Neurologie au fost asigurate, în 2017, de Guvernul PSD. Cum ar veni, banii au venit direct din visteria acestui partid, alocarea făcându-se doar fiindcă așa a dorit acesta. Fără studii tehnice, fără documentații de specialitate, fără justificări”, este debutul retoricii ironice folosită în răspunsul CJ Sibiu.

Care continuă prin construcții metaforice - ”banii proveniți din generozitate politică, au luat, cu de la sine voință, forma unei clădiri reabilitate”. Tot în comunicat, liberalii de la județ își aduc aminte de jurnaliști, cărora le arată o considerație care intră în totală contradicție cu atitudinea arogantă pe care o manifestă, de obicei, la întâlnirile cu presa locală. 

”Ce nu a înțeles PSD Sibiu a fost însuși scopul evenimentului, dedicat presei, la care au fost invitați să vorbească cei care au muncit la acest proiect. Care au arătat, fără ascunzișuri, cât de greu este să duci la bun sfârșit o investiție făcută într-o clădire monument istoric, să traversezi o pandemie urmată de o criză a forței de muncă și a materialelor din domeniul construcțiilor. (...) La conferința de presă organizată la finalizarea investiției, PSD Sibiu consideră că trebuia să fie de față, pentru că prezența «celui care a dat banul» era obligatorie. Că așa-i cutuma”, scrie în comunicatul neasumat.

Administrația condusă de Daniela Cîmpean și-a exersat talentul scriitoricesc în replica dată pesediștilor

Și dacă pesediștii ”au luat-o pe arătură” cu fastuozitatea prezentării Neurologiei, liberalii ”fură curent” când încep să dea vina pe pesediști pentru condițiile anterioare, dificile, de la Neurologie: tencuieli căzute, apă infiltrată prin învelitoare sau ”bolnavii erau cărați cu targa și cu păturile pe scări”. Condiții a căror istorie pornește, de fapt, de când Spitalul județean Sibiu se afla în subordinea Ministerului Sănătății (adică de acum aproape 15 ani). 

”O realitate prezentă și înainte de 2016, când la conducerea Consiliului Județean Sibiu se afla alt partid politic. Și pentru că tot au timp liber pe care-l folosesc pentru a depăna amintiri, poate că organizația județeană a PSD își aduce aminte care a fost acesta”, se mai arată în narațiunea liberalilor sibieni. Care, evident, nu amintesc de faptul că în vremea când PSD-ul deținea prin Ioan Cindrea funcția de președinte al CJ Sibiu (perioadă la care fac referire în comunicat), PNL-ul aflat în alianță cu același PSD controla unul din cele două posturi de vicepreședinte, prin – pe atunci – liberalul Constantin Șovăială. Care, pentru o scurtă perioadă, a fost și președinte interimar al CJ Sibiu (vicepreședinte cu atribuții de președinte, ca urmării încetării înainte de termen a mandatului lui Cindrea).

... și noul spital

Gargara politicianistă elaborată în cele două comunicate se încheie, în ambele cazuri, cu referințe la proiectul noului spital județean Sibiu: cel mai important proiect de investiții publice la Sibiu, promis din 2005 și demarat la nivel de SF în 2007, de către ministrul liberal Eugen Nicolaescu.

”Un alt scop al «evenimentului» regizat de doamna Cîmpean a fost mascarea eșecului personal și al echipei PNL Sibiu în privința finanțării noului spital județean, prin PNRR. PSD a susținut și susține construirea noului spital județean. Din păcate, proiectul înaintat de echipa Cîmpean, prost întocmit, nu s-a încadrat în criteriile Hotărârii de Guvern semnate de actualul premier al României, dar nici în criteriile stabilite și asumate în fața Comisiei Europene de fostul premier Florin Cîțu”, scriu cei din ”organizația județeană PSD Sibiu” la finalul comunicatului de miercuri dimineața.

Liberalii găsesc de cuviință să amintească de proiectul noului spital prin a indica faptul că Bogdan Trif, liderul organizației județene, nu face nimic pentru obținerea finanțării de peste 500 de milioane de euro. ”Ni se mai arată, încă o dată, că președintele PSD Sibiu a fost de față la semnarea finanțării pentru modernizarea UPU, sau că este preocupat de soarta Noului Spital Județean. În lipsa unor acțiuni concrete, postura domniei sale este aceeași în ambele situații: pur decorativă”, se încheie comunicatul liberalilor din CJ Sibiu.

Citește și Spital de nebuni, nu spital de urgență!

foto Silvana Armat/Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Claudiu

Acum 11 luni

Simplu. Nu se pune stampila nici pe...nici pe... Atât de simplu este să le arătăm direcția în care se pot retrage/duce pentru a își continua lupta aceasta sterila și fără vreun beneficiu concret pentru comunitate. Pe "persoană fizică" se pot juca în mocirla asta până obosesc In timp ce alții care chiar vor sa facă ceva pentru oraș și judet le iau locul. De la prea multă îmbuibare au ajuns la genul acesta de derapaje. Și pentru că le este din ce in ce mai simplu sa ne ia de prosti,pe toți. Trebuie doar sa le arătăm că se înșeală
Raspunde

Claudiu

Acum 11 luni

PSD, PNL, concret, pe puncte, pe când un comunicat despre ce faceti pentru a sprijini fermierii României pe care ii baga in faliment Ucraina? Reprezentanții locali al acelorasi partide, punctual, cand va înceta ORASUL Sibiu sa mai aiba străzi de pământ, neașteptate? Ca in toata gîlceavă voastră pe tăiat panglici încă nu v-au spus nimeni ca am intrat in secolul 21.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 11 luni

Postache, văd că ai același comentariu pe forumuri din Brașov, Cluj și Oradea, schimbi doar numele orașului. Pleacă, bă putletre, cu propaganda ta putinistă!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aristide

Acum 11 luni

Claudiu, ce are postarea dvs. cu prefectura?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aristide

Acum 11 luni

PSD, ca deobicei este frustrat. PNL raspunde la obiect, cu o superioritate normala avand diferenta de calitate dintre unii si altii, Superioritate aratata de multi ani.
Raspunde

Claudiu

Acum 11 luni

Garantat ma confunzi. In afara de Sibiu nu ma intereseaza tot ceea ce enumeri tu si nici nu sunt postac de meserie sau inregimentat pe la partide Probabil ca tie si celor asemeni tie vi se spune ce sa tastati de cate ori vreti sa "combateti". Eu prefer sa gandesc cu capul meu si sa spun liber atunci cand consider ca ar fi bine

Raspunde

Claudiu

Acum 11 luni

Absolut nimic, recunosc. Pe simplul motiv ca nu despre prefectura se face vorbire in articol Erai nevorbit, Aristide?

Raspunde

Ioan Pop

Acum 11 luni

Papagalul de Trif se agata de cei care muncesc. Liberalii 1 - Pesedistii 0. Pardon, 0 barat!
Raspunde

Ghinion

Acum 11 luni

Ce ghinion să fim conduși de politicieni sociopați.Ne tratează cu propagandă și manipulare de comunicare politică, toacă banii doar pe povești spuse frumos despre marile lor realizări. În realitate toți banii se cheltuie pentru firmele de partid sau impostorii lor din funcții publice plătite scump cu salarii mari și nemeritate și după ce-și ghiftuiesc toată camarila de partid mai au tupeu ordinar să se laude că au făcut pentru binele public. Interesul principal este pentru ca oamenii din anturajul partidului să pună mâna pe banii din taxele și impozitele cetățenilor, nimic nu se face pentru interesul comun sau al comunității, noi beneficiem de investiții doar ca efect secundar al jafului generalizat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pușcașu Marin

Acum 11 luni

Miniștrii psd de la Sănătate și finanțe trebuie întrebați de ce nu dau banii
Raspunde

Sdhdfh

Acum 11 luni

sa isi dea in cap pana nu mai pot. important este ca cetatenii sa vada ca nici unul dintre aceste 2 partide nu reprezinta un posibil viitor al Sibiului asa cum FDGR nu reprezinta nici atata prin modul dezastros in care au condus orasul in ultimii 4 ani prin intermediul primaritei **** si nesimtite (degeaba incerci sa ajungi in audienta ca nici nu ti se raspunde daramite sa ajungi sa discuti direct cu ea).

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus