Sâmbătă,
24.01.2026
Ceata
Acum
-2°C

Finalul unei epoci: Transmixt își închide activitatea de transport persoane. Disponibilizează șoferii și își vinde autocarele

Finalul unei epoci: Transmixt își închide activitatea de transport persoane. Disponibilizează șoferii și își vinde autocarele
După decizia de a renunța la cursele județene, Transmixt își scoate și autocarele la vânzare. Foto: TS

Societatea de transport Transmixt a decis să își închidă complet operațiunile de transport persoane, după ce la începutul lunii a informat administrația județeană că renunță la cursele sale din Sibiu. Mai mult, începerea activității în cadrul zonei metropolitane a determinat compania să disponibilizeze toți șoferii și chiar să-și pună în vânzare autocarele. Transmixt SA era cel mai mare operator de transport persoane din județul Sibiu. 

Gheorghe Oprea, administratorul Transmixt, a confirmat pentru Turnul Sfatului decizia luată, argumentând că intrarea în vigoare a zonei metropolitane și concurența neloială fac imposibilă continuarea activității pe partea de transport persoane.

Cursele anulate, șoferii disponibilizați, autocarele vândute

Așa cum am scris pe 6 noiembrie, decizia Transmixt vizează închiderea tuturor traseelor de transport persoane din județul Sibiu. „Nu mai rămânem cu niciun traseu. Pe toate le-am închis”, ne-a spus Oprea. El a confirmat că, în general, pe partea de transport persoane, Transmixtul își încheie activitatea și nu prevede o revenire pe această piață în viitor.

„Am înștiințat AJOFM că șoferii sunt disponibilizați, am făcut toate demersurile în acest sens. Unii, de exemplu, și-au găsit între timp de lucru în altă parte și au plecat mai repede, alții așteaptă. Mai departe, activitatea de transport persoane e închisă, rămân celelalte activități (...) Pe viitor, nu (prevăd revenirea). Păi, nu ai nicio șansă, n-ai unde, pentru că a intrat zona metropolitană și nu mai ai unde să mai iei (trasee). Nu mai merge”, a declarat Gheorghe Oprea.

În urma închiderii activității, 27 de șoferi sunt afectați de disponibilizare.

De asemenea, parcul auto destinat transportului de călători este scos la vânzare. Administratorul Transmixt ne-a spus că este vorba despre 21 de autocare. „Toate care au fost folosite pentru transportul persoane le pun în vânzare”, a adăugat el. El a precizat că le-a cumpărat acum patru ani, când i-au fost atribuite traseele județene de către CJ Sibiu, fiind vorba de o investiție de aproximativ 2 milioane de lei.

„Atunci nu era în discuție nicio zonă metropolitană, nu era nimic, dar eu a trebuit să îmbunătățesc transportul. Mașinile ce le-am avut vechi le-am casat, am mai vândut o parte din ele și am cumpărat altele ca să am condiții de transport civilizat (...) Când au apărut discuțiile, nu a interesat pe nimeni nimic. Absolut. Pe cine să intereseze? Și-au văzut de treaba lor. Ziceau că puteți circula și dumneavoastră, dar eu cum să pot să circul când tu mi-ai luat 70% din transport?”, a adăugat Oprea. 

Citește și: „Nimeni nu discută cu noi. Ce facem cu autobuzele, ce facem cu angajații, ce vor face elevii după 1 decembrie?”. Jumătate din traseele județene rămân neacoperite după extinderea transportului metropolitan. CJ lanseză o negociere

„Concurență neloială”

În plus față de dezvoltarea zonei metropolitane, un factor care a determinat închiderea transportului de persoane despre care a vorbit Gheorghe Oprea este lipsa de călători și imposibilitatea de a concura cu prețurile subvenționate. Administratorul Transmixt a calificat situația drept o concurență neloială, arătând și discrepanța de prețuri: „Eu aveam biletul 9 lei și ei vin cu 4 lei (...) Cine poate să-și permită în ziua de astăzi, la prețurile astea așa nebune care sunt? Ei sunt subvenționați (cu referire la Tursib - n.n.), eu nu sunt. Și motorina e aproape 8 lei. Mai pot circula? Nu mai pot. Gata”, a conchis administratorul Transmixt pentru Turnul Sfatului.

Deși transportul de persoane încetează, Transmixt își va continua activitatea pe alte linii. Potrivit lui Georghe Oprea, societatea are activități în domeniile inspecțiilor tehnice, închirierilor, stațiilor de spălat etc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

13 comentarii

Sibian

Acum 2 luni

Cand batranu stătea la intersecție pe vremea lu Ceașcă si făcea sute de mii cum era? Blestemele șoferilor jecmaniti de Cara_m_p,,,,!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Newman

Acum 2 luni

Multumim ADI ECO si nemaipomenitei, capabilei si performantei sefa CJ Campean pentru izolarea a mii de cetateni care nu mai au la dispozitie nici un mijloc de transport public.Toti sunt dupa chipul si asemanarea mucusoruluisi ,progresistilor si proeuropenilor care au confiscat si vandut ROMANIA.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 2 luni

neumanne iar ești tălâmb și te-ai făcut de rușine. Firmele private operează pe posibil profit, nu mai e nimic moca, cum te-a obișnuit tac-to ceașcă. Da poate aduceți voi rusnacii o firmă de la voi care mere pe ieftinica, ca casele la 35.000 cai verzi pe pereți. Hai adă măcar 50 dislike-uri, altfel știe lumea că la ferma de postaci ești doar răspândac cu oo mici, ca neamu tău
Raspunde

Aci Duțu

Acum 2 luni

neumanne, n-ar trebui să fiți ocupați să o susțineți tot neamu pe duamna anca, că e de-avoastră?
Raspunde

Un sibian

Acum 2 luni

Dar nu au vândut-o! Au dat-o pe degeaba! Au împrumutat bani pentru furturile lor, iar acum urmează să dea pe nimic ce a mai rămas în avutul public.
Raspunde

Concurență neloială?!?

Acum 2 luni

Se discuta de transport metropolitan de mai mult de 3 ani, cineva în business imposibil să nu știe. Când transmixt "și-a tras" autogara, fosta Autogara 1 (publică) și a lăsat pe toți ceilalți pe dinafară, cum a fost?! Păcat de cei de mai departe de liniile metropolitane care rămân fără transport dar presupun că vor fi preluate rapid de alte companii, Agnita de exemplu rămâne ruptă total. Orice șut în dos e un pas înainte!
Raspunde

Un sibian

Acum 2 luni

De fapt, e un fel de înapoi în comunism, când statul era cel care organiza transportul de persoane. Dar acum autoritățile locale nu-și mai asumă și responsabilitățile sociale pentru transportul public din toate satele, ci numai profiturile din activitatea asta din jurul Sibiului. Dacă au fost lăsați tot securiștii comuniști la putere 35 de ani, nu avea cum să se ajungă altfel.
Raspunde

Ion Sărmanu

Acum 2 luni

În atenția primariei și CJ! Extindeți Tursib în tot județul. Cumpărați autogara și faceți acolo un hub de transport modern. Subvenționați mobilitatea publică așa cum fac toate țările civilizate. Asta înseamnă să gândești pentru dezvoltare, dacă tot ai râvnit la funcții publice.
Raspunde

Cristerean

Acum 2 luni

Pretul dvs. era de 14 lei iar cel de la Tursib este de 5 lei (mai interesati-va). De ce nu spuneti d-le Oprea cum ne raspundeati cand mareati nejustificat preturile si modificati traseele chiar si fara aprobarea CJ? Dar atunci cand suspendati curse iar altele, care veaneau de la Gura Raului, nu opreau prin Cristian chiar daca acolo asteptau oameni care au platit deja abonamente? Dar faptul ca soferii nu dadeau bilete si isi retineau ei 10 lei (care probabil erau impartiti cu controlorii etc.)?
Raspunde

Ioan

Acum 2 luni

Concureanta neloiala!? Atata timp nu ati avut concureanta, pentru ca transportul de persoane nu este liberarizat, ati acut ce ati vrut cu tigai de autobuze si acum ca s-a taiat ciolanul va plangeti?
Raspunde

Teodor

Acum 1 lună

Transportul de persoane a fost liberalizat și au fost licitații on line pr atribuirea traseelor. Decât să bateți câmpii mai bine va ți fi interesat . Da pe banii SIBIENILOR ce dați la taxe se redistribuie la Tursib și echipa de fotbal” hermanstarul” care nu mai bate pe nimeni. Circ a ți votat aia primiți.
Raspunde

Din contră!

Acum 2 luni

Io aș zice că nu s-a terminat, ci doar ne-am întors de la oligarhie la comunism! Și comunism o mai fost. Atâta că în comunismul de dinainte de '89 se organiza de stat din banii publici transportul în comun pentru toate localitățile. Acum se plătește doar pentru zona metropolitană, iar restul oamenilor, mai ales cei mai săraci și vulnerabili, sunt părăsiți prin sate.
Raspunde

Un Gurean

Acum 2 luni

Un titlu mai potrivit ar fi fost "Sfârșitul Mafiei". Domnul Oprea pare mai degrabă nemulțumit de faptul că cucoana din capul județului nu a "luptat" mai mult pentru el. Dânsul era învățat să facă legea in județ, schimba mersul autobuzelor după bunul lui plac ( financiar), scumpea biletele și abonamentele, iar acum când a apărut concurență (nu era învățat cu așa ceva, că na vorba aia "cine se pune cu Carabulea") se plânge. Se laudă că a cumpărat autobuze, dar alea sunt niște vechituri cu sute de mii de kilometri la bord preluate din flota Atlassib. De ce nu spune că transporta oamenii ca pe cartofi? Cât despre voi redacția, frumos era să mergeți pe teren și să cereți opinia și câtorva dintre prea-fericiții beneficiari ai transportului oferit de Domnul Oprea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus