Vineri,
21.11.2025
Partial Noros
Acum
14°C

Știrile zilei - 21 noiembrie: Transmixt spune „Gata!” * Doi candidați pentru Muzeul Brukenthal * Încălzirea globală la Păltiniș * Fum de grătar în Piața Mare * Alegeri la Cârța

Știrile zilei - 21 noiembrie: Transmixt spune „Gata!” * Doi candidați pentru Muzeul Brukenthal * Încălzirea globală la Păltiniș * Fum de grătar în Piața Mare * Alegeri la Cârța

Vă prezentăm principalele știri ale zilei:

Îi învață pe copii să înoate 

SeriousFun, o echipă tânără de sibieni a dezvoltat la Sibiu un proiect prin care își propune să realizeze cursuri de înot, dar și tabere de ski și de vară pentru copii. După cum povestește Andreea Petrescu, coordonatoarea proiectului, principalul obiectiv al micii afaceri pe care o coordonează este acela de a învăța copiii să treacă peste frici și să aibă încredere în ei. Pentru a le oferi toate aceste condiții, în anul 2019 sibianca a accesat și fonduri europene în valoare de 30.000 de euro.

Alegeri la Cârța. 680 de voturi într-o comună cu 550

Se anunță din nou alegeri tensionate la Cârța, una din cele mai mici comune din județul Sibiu. Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, spune că într-o singură zi au fost depuse 29 de cereri de obținere a domiciliului la o adresă unde ar locui un membru PSD. Cristin Magheru, fostul primar PSD al comunei, arată că acuzațiile lui Turcan vin în contextul mai multor situații care ridică semne de întrebare.

Doi pentru Muzeul Brukenthal

Două dosare au fost acceptate în concursul pentru postul de manager al Muzeului Brukenthal. Surse: candidații sunt Raluca Teodorescu și Răzvan Pop.

Încălzirea globală la Păltiniș

Complexul de schi și snowboard Păltiniș Arena a păstrat aproximativ 10.000 de metri cubi de zăpadă de iarna trecută, sub o prelată specială care menținut temperatura scăzută inclusiv peste vară, astfel încât săptămâna viitoare să poată deschide sezonul 2025-2026.

Potra rămâne în arest preventiv

Mercenarul Horaţiu Potra, fiul său, Dorian Potra, precum şi nepotul, Alexandru Potra, rămân în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, a decis, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, transmite Agerpres.

Campusul de la Sibiu, al doilea cel mai avansat din țară

Campusul pentru învățământ dual, aflat în construcție pe Calea Dumbrăvii din Sibiu, se află într-unul din cele mai avansate stadii din țară. O veste bună, având în vedere că din cele 29 de consorții care au solicitat fonduri pentru astfel de investiții, 19 proiecte au rămas fără finanțare din cauza avansului greoi al procedurilor.

Fum de grătar, la Târgul de Crăciun din Sibiu

Nu credeam vreodată că o să prăjesc cârnați în Piața Mare. Acest lucru este posibil însă de acum pentru toată lumea, în perioada desfășurării Târgului de Crăciun de la Sibiu. În Piața Mare, lângă cabana Christmas Chalet, a fost amplasat un grătar unde cei care vin își pot prăji mâncarea cumpărată din târg sau adusă de acasă. 

Noul Liceu de Artă, acoperit de papură în așteptarea unei noi expertize

În procesul de care depinde reluarea lucrărilor la noul Liceul de Artă al Sibiului, instanța a decis să aplice o amendă celui de-al treilea expert desemnat în dosar, dacă acesta nu va finaliza lucrările care i-au fost încredințate până în februarie anul viitor.

Cum arată pasajul subteran de la Milea-Rahovei în studiile din 2013

Pasajul subteran între Bulevardul General Vasile Milea și DN1 a fost identificat ca soluție optimă în decembrie 2013, în cadrul primului studiu de prefezabilitate pentru a permite traversarea străzilor Rahovei și Semaforului de către traficul auto. Studiul a fost făcut public recent, în cadrul clarificărilor cerute în contextul licitației lansate de Primărie pentru actualizarea documentației.

Finalul unei epoci: Transmixt

Societatea de transport Transmixt a decis să își închidă complet operațiunile de transport persoane, după ce la începutul lunii a informat administrația județeană că renunță la cursele sale din Sibiu. Mai mult, începerea activității în cadrul zonei metropolitane a determinat compania să disponibilizeze toți șoferii și chiar să-și pună în vânzare autocarele. Transmixt SA era cel mai mare operator de transport persoane din județul Sibiu. 

Contractul pentru extinderea Facultății de Inginerie a fost atribuit

Contractul pentru extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea corpurilor I, II și III ale Facultății de Inginerie a ULBS a fost atribuit companiei Geiger. Licitația s-a încheiat după ce instituția a fost obligată să reevalueze oferta Total NSA, pe care a declarat-o în primă fază câștigătoare.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 109

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus