Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
12°C

Parlamentarii PDL si-au cerut ”tainul”. Premierul a trantit usa

 

Premierul Ungureanu a ieşit supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare. "Premierul aproape că a trântit uşa sălii în care avea loc, luni, şedinţa coaliţiei şi a spus că nu răspunde la presiuni. «Nu mai discut în contextul acesta. Faceţi presiuni prea mari», a zis aproape textual Ungureanu. El le-a cerut să iasă din sală şi miniştrilor Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi Finanţelor, Bogdan Drăgoi, prezenţi şi ei la discuţii", au relatat pentru Mediafax surse politice.
Acestea susţin că premierul a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale. Premierul le-a spus acestora că nu trebuie efectuate cheltuieli care nu se justifică şi că solicitările nu pot fi îndeplinite, dar liderii coaliţiei ar fi replicat că "pe vremea fostului Guvern se putea", susţin sursele citate.
Potrivit acestora, lista cu solicitări cuprinde în special alocări pentru localităţile aflate în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii partidelor aflate la putere. "Nu este vorba de sume foarte mari, ci de hotărâri de guvern cu sume mici, gen bani pentru biserici. Un interes mai mare s-a arătat pentru circumscripţiile parlamentarilor, pentru alegerile generale, decât pentru primarii angajaţi în alegeri locale", au spus sursele citate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

7 comentarii

Jollie

Acum 13 ani

e pt prima data cand vad o asemenea reactie din partea unui premier , si pe buna dreptate ca eu zic DA ..clar si raspicat premierului Ungureanu! nu pare a fi influentabil si dovedeste precizie in hotarari atunci cand acestea sunt bune pt tara!
Raspunde

all4all

Acum 13 ani

jos palaria in fata domnului Ungureanu!!!...un om competent si profesionalist...asa ar trebui sa fie toti ...sa nu se lase influentati si sa se focalizeze pe ceea ce cu adevarat conteaza!
Raspunde

jaco

Acum 13 ani

Nu vedeti ca se incalzeste pentru presedentie? Ce naiba, sunteti asa naivi sa credeti \"cesevede\"?
Raspunde

one4one

Acum 13 ani

Competenta .... de unde ? .... profesionalism .... in ce ?..... gargara pedelista ... un Boculet putin mai stilat... TOT PRES DE STERS PE PANTOFI PENTRU BASESCU.
Raspunde

Ionel

Acum 13 ani

Eu cred ca lucrurile nu sunt chiar asa cum sunt prezentate, si chiar daca ar fi asa cred ca se va ajunge la un compromis intre coalitie si MRU
Raspunde

@2

Acum 13 ani

Ai invatat la sedintele pdliste doua cuvinte,competentă si profesionalism.Oare știi să le folosești acolo unde trebuie?Mă indoiesc,in acest partid de javre ordinare,cuvintele principale sunt incompetență,hoție,minciună,jaf,aroganță,bataie de joc la adresa tuturor.Abia aștept sa dispăreți de pe eșicherul politic cu Udrea,Anastase,Turcan si alte doamne,care au compromis politica romaneasca si ne-au umilit parinții si copii.
Raspunde

lola

Acum 13 ani

omul a facut un gest normal de refuz la o solicitare...daca accepta sa dea curs solicitarilor e sluga pdlista, daca refuza e sluga lui base...omul e asa cum trebuie sa fie un PM adica neutru...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus