După doi ani consecutivi în care ortodocşii şi catolicii au sărbătorit în aceeaşi zi Paştile, anul acesta calendarul religios nu mai coincide pentru cele două religii. Duminică, 8 aprilie, catolicii din întreaga lume vor celebra Învierea Domnului. La miezul nopţii, în bisericile din Sibiu credincioşii sunt aşteptaţi la Slujba de înviere.
Momentul sărbătorilor creştine care preced Paştile ortodoxe – Floriile - va fi marcat duminică printr-un concert de muzică sacră susţinut de Acapella, grup deja binecunoscut publicului sibian. Concertul va avea loc duminică, 8 aprilie 2012, la ora 11.30 în Catedrala Mitropolitană, şi în aceeaşi zi, cu începere de la ora 19, în Biserica Ursuline.
Pe adresa Turnul Sfatului, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Paşti a trimis şi prefec tul Sibiului, Horaţiu Răcuciu. "De Sfânta Înviere a Domnului Isus Hristos, adresez celor care o sărbătoresc duminică, 8 aprilie, sibienilor de confesiune romano-catolică, protestantă, reformată şi neoprotestantă, un mesaj de pace şi linişte sufletească. Învierea Lui să întărescă tuturor creştinilor credinţa într-o înnoire spirituală, prin Cuvântul Său mântuitor! Hristos a înviat!".
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, va sărbători şi el Paştile în duminica ce urmează. "Apropierea Paştelui aduce în fiecare an bucuria acestor sărbători, atât de importante pentru toţi creştinii prin semnificaţia lor, indiferent că este vorba de creştin ortodocşi, catolici sau evanghelici. Vă urez tuturor «Sărbători fericite!» şi vă doresc ca aceste momente sa vă găsească alături de cei dragi", este mesajul primarului cu ocazia sărbătorilor pascale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Catedrala Mitropolitană , Turnul Sfatului , Klaus Johannis , horatiu racuciu , Învierea Domnului , Învierea Lui , Biserica Ursulinelor , Primarul Sibiului , Apropierea Paştelui , Cuvântul Său , De Sfânta Înviere , Domnului Isus Hristos
Vizualizari: 420
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Emil
Acum 43 minute
Emil
Acum 48 minute
Periscop
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Costi