La finalul jocului de astăzi dintre Voința Sibiu și FC Vaslui, din etapa a XXV-a a Ligii I, încheiat cu victoria cu 3-0 a „alb-verzilor”, președintele clubului sibian, Ioan Hămbășan, s-a arătat mulțumit de determinarea fotbaliștilor săi.
De asemenea, Hămbășan a ținut să îi dedice victoria primarului Sibiului, Klaus Johannis, pe care îl așteaptă lângă echipă. „Erau foarte importante aceste trei puncte, pentru a ține pasul cu plutonul din ce în ce mai compact. Băieții au avut dăruire, au luptat și au muncit pentru fiecare minge. Așa trebuie să fim! Noi suntem o echipă mică, dar muncim foarte mult. Suntem, cum se spune, ai nimănui, dar se vede că dacă dorința și ambiția sunt mari, lucrurile pot merge spre bine. Dedicăm victoria domnului Iohannis, poate dânsul vine în sprijinul echipei, pentru că acum avem cea mai mare nevoie de dânsul. În materialul de licențiere sunt două probleme foarte importante: gazonul și nocturna. Trebuie să vadă și domnul primar echipa aceasta și cum este ea încurajată de public. Avem nevoie de sprijinul dânsului, ca să putem să ne menținem. Dacă ar veni lângă noi și l-am simți aproape, am avea mult mai mult curaj”, a declarat Ioan Hămbășan.
1,3 milioane de lei este suma acordată în acest an, prin agenda sportivă a orașului, de la bugetul local al Sibiului, clubului CSU Voința.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Hămbășan , Klaus Johannis , Voinţa Sibiu
Vizualizari: 286


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gogu
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
@inu
Acum 7 ore
@cotete….
Acum 7 ore
5