Vineri,
12.09.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Iulian Popa: "In fata portii suntem toti egali"

Mâine, în prima zi de Paști, de la ora 21.30, Voința Sibiu joacă, în etapa  a XXVI, în deplasare, cu Rapid București.

Cu cele cinci reușite ale sale, Iulian Popa este golgeterul formației din Sibiu. Însă, acesta spune că nu este important cel care marchează, ci dacă golurile aduc punctele atât de necesare „alb-verzilor” în lupta lor pentru evitarea retrogradării. Cum în jocul cu Rapid se prefigurează un duel Coman-Popa, „șeptarul” Voinței a ținut să precizeze faptul că indiferent de experiență sau trofee, în fața porții toți jucătorii sunt egali. „Nu mi-am propus un număr de goluri, important e să ne îndeplinim obiectivul. Dacă marchez, e cu atât mai frumos. Probabil cel mai frumos sentiment pe care îl are un fotbalist este acela de a marca, dar încet-încet sper să câștigăm cât mai multe puncte, pentru că oricum nu contează cine va marca. Dani Coman este un portar foarte valoros al României, un jucător de lot național, are foarte multă experiență, dar, până la urmă, în fața porții suntem toți egali”, a declarat, ieri, la conferința de presă premergătoare jocului, Iulian Popa.

„O să ne vindem scump pielea”

După victoria categorică de pe propriul teren în fața formației FC Vaslui(3-0), din etapa trecută a Ligii I, fotbaliștii nou-promovatei au avut parte de infuzia de moral și încrederere necesară pentru jocul de mâine cu Rapid. „Un meci frumos, într-o zi de sărbătoare, și ar trebui să luăm partea pozitivă din acest lucru. Mergem să jucăm acasă la Rapid. O să ne vindem scump pielea și o să încercăm să scoatem maximum din ce putem la ora respectivă. Mergem cu moral, mergem încrezători, dar suntem conștienți că este nevoie de foarte multă muncă pentru a scoate un rezultat pozitiv. Atât rezultatul, cât și jocul cu Vaslui ne-au dat moral și încredere în noi. O să încercăm să punem în practică tot ceea ce ne-a spus Alex(n.r - Pelici) pentru meci și sperăm să îi facem fericiți pe oamenii care sigur o să vină să ne susțină la București”, a mai spus Iulian Popa.

Rapid București - Voința Sibiu va fi transmis de canalul Digi Sport 1.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus