Dacă pe teren echipa lor preferată a pierdut fără drept de apel, fanii Voinței au fost, aseară, pe tot parcursul meciului cu Rapid București, la înălțime. Ca și echipa pe care o încurajează, și galeria „Peluza Sud” ne-a obișnuit să iasă puțin din tipare. Dacă Voința a intrat pe drumul acțiunilor sociale, la care participă atât jucătorii, cât și suporterii, galeria Sibiului a dat mereu dovadă de cumpătare. Sibienii s-au ținut la distanță de conflicte ori scandări malițioase, așa cum puține galerii din țară o fac. În plus, galeria Voinței începe să fie cunoscută ca fiind mică, dar voinică. De la ploi la zăpezi, de la ger la soare, fanii le-au văzut pe toate, din tribunele stadionelor pe care au jucat preferații lor.
Ieri, la meciul cu Rapid București, galeria „alb-verde” a pus la cale o nouă premieră: fanii s-au îmbrăcat în costume, dat fiind faptul că sărbătoreau Paștele într-o deplasare.
Pe teren, fotbaliștii „alb-verzi” au pierdut, scor 0-3, partida cu Rapid București. În jur de 45 de suporteri „alb-verzi” au ales să o încurajeze pe Voința de la fața locului – mai exact din tribunele stadionului „Valentin Stănescu”. Fanii nu s-au dus oricum în Capitală, ci cu bannere, ouă roșii și, unii dintre ei, îmbrăcați în costume.
Astfel că, în ciuda rezultatului negativ obținut de echipa sibiană și a Paștelui sărbătorit departe de casă, deplasarea este considerată una destul de reușită. „Am fost cam 45 de oameni. Da, unii erau îmbrăcați în costume, fiecare cu ce a avut pe acasă. Deplasarea a fost foarte reușită, toată lumea a fost de treabă și nu am avut probleme. Da, am avut și ouă roșii, dar nu am ciocnit cu rapidiștii, ci între noi”, a spus amuzat Emil, un membru al galeriei sibiene.
Pentru Voința Sibiu, cât și pentru suporterii acesteia urmează un meci crucial. Sibienii primesc duminică vizita Petrolului din Ploiești, formație cu care Voința se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării.
foto: Voința Sibiu Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Valentin Stănescu , Peluza Sud , Voința Sibiu Facebook , Pentru Voința Sibiu , Dacă Voința , Rapid București
Vizualizari: 296
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Erata
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Adina
Acum 6 ore
Unul
Acum 6 ore
Emil