La ordinea zilei din nou, privatizarile

Problema modului cum ne gestionăm avuţia naţională nu e una conjuncturală, nu ţine de guvernări, de partide. Prezervarea şi exploatarea judicioasă a fondului resurselor economice de bază se constitue într-o cerinţă fundamentală ce ţine de asigurarea condiţiilor materiale de viaţă ale unui popor, ale generaţiilor sale actuale precum şi ale generaţiilor viitoare. De aici rezultă covârşitoarea importanţă, deopotrivă covârşitoarea responsabilitate cu care trebuieşte tratată.

Ca principiu general, istoriceşte, popoarele au căutat să-şi exploateze resursele cu mână proprie, în interes propriu, excluzând situaţiile  de dominaţie şi rapt străin, de forţă sau de esenţă colonială. Istoria nu ne-a scutit în această privinţă, fiind şi una dintre cauzele care pot explica rămânerea noastră în urmă. De unde şi unele învăţăminte. Cred că s-ar putea contura câteva principii călăuzitoare de care ar trebui să se ţină seamă. Astfel, fondul de resurse naturale, de sol sau subsol nu ar trebui să fie exploatat epuizant, în folosul doar a uneia sau a câtorva generaţii. El trebuie să servească şi generaţiilor viitoare. Aceasta însemnează o cumpănire, o potenţare echilibrată chiar dacă actual, necesităţile ar impune o exploatare intensivă până la epuizare. De altă parte şi de principiu, exploatarea resurselor ar trebui să profite, dacă e posibil integral sau în orice caz precumpănitor, statului şi poporului român. Aşa spre exemplu, dacă acum nu avem capacităţile tehnice de exploatare, n-ar fi cazul să le dăm păgubitor pe mâna exploatării străine. Astfel cum evoluează lumea tehnicii, vom atinge şi noi, cu forţe proprii, capacitatea exploatării lor eficiente. Sau dacă totuşi recurgem la ajutor străin, distribuţia profitului trebuie să fie raţională şi echilibrată. N-am înţeles de pildă de ce redevenţa statului român în cazul exploatărilor de subsol ar fi, legal reglementată, între 3,5-13,5%. Dacă o astfel de reglementare îşi are justificare, ea trebuieşte public explicată, fie principial, fie cazuistic.

Cu aceasta antamăm în discuţie problema transparenţei aranjamentelor. Este absolut inacceptabil ca înţelegerile să fie secrete. O parte contractuală este statul român, respectiv şi pe fond, poporul român. Guvernul sau alte organe ale statului n-au permisiunea să pertracteze peste ştiinţa şi voinţa poporului-ca adevărata parte contractantă-de unde necesitatea publicităţii clauzelor contractuale. Este o chestiune peste care nu se poate trece cu nepăsare, astfel cum s-a procedat până acum.

Dacă raportăm privatizarea Petrom spre exemplu la cerinţele minimale ale unor astfel de principii, ne cuprind adevăraţi fiori. Sau cazul Romtelecom. S-au obţinut nişte sume (aproape derizorii) în raport cu valorile cedate, pe când profiturile obţinute de beneficiari urmare exploatării lor sunt de-adreptul exorbitante. Cum vrem să progresăm în astfel de condiţii? Cum vrem să ne refacem economic dacă dăm economia păgubitor pe mână străină? Raportaţi, stimaţi cititori, aranjamentele de acum, relative la aur(Roşia Montană) şi cupru(Roşia Poieni) la aceste principii: ne dăm rezervele de aur şi cupru, resurse inestimabile, epuizabile, pe sume modice raportate la valoarea lor reală, numai pentru că noi nu le putem exploata acum? Nu ne gândim la consecinţe? Nu neaparat cele de ordine de mediu (foarte important) sau de patrimoniu (aşişderea) ci pierderea ireversibilă a bogăţiilor de subsol care ne aparţin nu numai nouă cei de acum ci şi celor ce vor veni după noi. Spunea dl. prim ministru că nu ne vindem ţara, că nu pierdem proprietatea. Suficient însă că ea rămâne caducă, stearpă. Surprinzător şi îmbucurător şi-a adunat în jur investitorii, oamenii de afaceri, dar în ce să se exerseze când siderurgia, construcţiile de maşini, aluminiul, aurul, cuprul, petrolul, gazele, băncile ( BCR), întinse suprafeţe de teren de cea mai bună calitate, ne-au scăpat sau sunt pe cale să ne scape din mâini? Să nu ne surprindă că întâmpinăm o rezistenţă surdă în refacerea economică de vreme ce am abandonat principalele ei pârghii. Aud în continuare acelaşi slogan miraculos: crearea de locuri de muncă, fără considerare dacă muncim pe moşia noastră sau suntem slugi pe moşia altora. Nu acesta este panaceul ci venitul muncii.

Privatizările a tot şi toate, fără o cuvenită discernere, pot constitui  o problemă cardinală pentru România. Ele pot fi benefice pe termen scurt cum şi ireversibil păgubitoare pentru viitor. E bine că se preconizează o dezbatere public-parlamentară pe această temă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi