16 accidente rutiere grave de la începutul anului și până acum. 8 persoane decedate, 16 persoane rănite grav. Bilanțul tragic realizat de șoferi vitezomani în județul Sibiu. „La nivelul judeţului Sibiu, principala cauză în producerea accidentelor rutiere soldate cu victime o reprezintă viteza excesivă sau neadptată la condiţiile de drum”, spun reprezentanții IPJ Sibiu. Iar pentru a reduce numărul acestor accidente, pentru a trage un semnal de alarmă către șoferii care nu rezistă tentației vitezei, polițiștii sibieni din cadrul Serviciului Rutier pun la cale aproape o săptămână în care vor purica toate drumurile din județ pentru a sancționa șoferii vitezomani. DN 1, DN 7, DN 14, DJ 106, străzile din Sibiu și Mediaș vor fi principalele artere vizate de controalele polițiștilor. Însă să nu vă culcați pe o ureche și să vă așteptați să nu dați de ei și pe alte drumuri județene. Controlul polițiștilor pe linia vitezei excesive are loc între 16 și 22 aprilie și pe lângă polițiștii de la rutier vor acționa și polițiști din cadrul secțiilor rurale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Serviciului Rutier Sibiu
Vizualizari: 221


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Anomis
Acum 4 ore
Sibian
Acum 7 ore
Sibiu.Adrian
Acum 8 ore
Emil