Aflată în plină luptă pentru evitarea retrogradării, echipa lui Cristi Pustai va întâlni luni, 23 aprilie, pe teren propriu, una dintre revelațiile turului de campionat - Pandurii Tg. Jiu.
Pustai vrea minimum cinci puncte din următoarele trei jocuri. „Ne așteaptă un meci cu o revelație a acestui campionat, o echipă care joacă foarte bine și pe teren propriu, și în deplasare. Au un joc frumos, cu o construcție scurtă. Un 4-3-3 bine armonizat. O echipă care din iarnă a pierdut câțiva jucători și, se pare, și la ei au fost câteva sincope, la fel ca și jocurile noastre, alternante în evoluții bune și rele. Ei, având un cumul mult mai mare de puncte în tur, nu se confruntă acum cu problemele pe care le suportăm noi. Din păcate, sunt probleme grele - lupta pentru evitarea retrogradării este una foarte acerbă. Nu sunt probleme de suspendări pentru acest meci. E destul de greu meciul, eu zic că orice punct se adaugă în clasament. Ideal ar fi să obținem în următoarele trei jocuri - Pandurii, la Sportul și joci cu Oțelul - mai mult de cinci puncte”, a declarat, astăzi, Cristi Pustai.
Îl vrea pe Bud la echipă și în sezonul viitor
Deși nu a putut conta pe Cristi Bud, din cauza accidentării suferite de acesta în meciul de Cupă cu Poli Timișoara, tehnicianul Gazului spune că și l-ar dori pe atacant și în sezonul viitor. „E normal să îl dorești(n.r. - pe Cristi Bud), pentru că evoluțiile lui îl recomandă. A jucat destul de puțin la Gaz Metan și a înscris cinci goluri, a înscris și în Cupa României”, a mai spus Pustai.
Și meciurile retrogradării sunt importante!
Zilele trecute a fost acceptată soluția de a se aduce arbitraje străine la derby-urile care vor decide campioana României, respectiv ocupantele locurilor de Europa League. În privința aceste soluții, antrenorul Gazului este sceptic și spune că dacă s-a luat decizia de a se merge pe mâna arbitrilor străini pentru lupta din vârful clasamentului, ar fi trebuit să se procedeze la fel și pentru cea din zona nisipurilor mișcătoare. „E o procedură mult prea discutată, eu nu îi văd eficiența, dar dacă s-a acceptat acest lucru, eu cred că la fel de importantă este și lupta aceasta pentru evitarea retrogradării. Începând cu această etapă sunt meciuri în care joacă contracandidatele între ele. Meciuri la fel de grele, la fel de importante. Pentru echipele mici rămânerea în Liga I este la fel ca obținerea unui loc de Europa League”, a conchis Cristi Pustai
Gaz Metan - Pandurii va debuta luni, de la ora 19.00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Cristi Pustai , Cupa Romaniei , Pandurii Tg , Poli Timișoara , Europa League , Cristi Bud
Vizualizari: 287
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C