Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Prima intalnire cu cetatenii pentru implementarea proiectului integrat de gestionare a deseurilor

Nu mai este mult până când fiecare sibian va arunca gunoiul în funcție de tipurile de deșeuri, în vederea reciclării. Prima întâlnire cu cetăţenii din mediul urban în cadrul campaniei de informare şi conştientizare are loc la Agnita, în data de 20 aprilie 2012.

Locuitorilor prezenţi la întâlnire le este prezentat modul în care vor fi gestionate deşeurile generate în oraşul lor. De asemenea, sunt proiectate filmele publicitare ale proiectului şi au loc discuţii libere privind modul de gestionare a deşeurilor.

La sfârşitul întâlnirii sunt distribuite materiale promoţionale şi materiale tipărite, între care, pentru mediul urban, pliantul care explică modul de colectare separată a deşeurilor. De asemenea, cu această ocazie este prezentat pentru prima dată afişul campaniei, care are ca temă prevenirea generării deşeurilor, îndemnând cumpărătorii să aleagă produse cât mai puţin ambalate.

Întâlnirile cu cetăţenii au demarat din data de 28 martie 2012, când reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai echipei de Asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor de construcţii au început deplasările în fiecare unitate administrativ teritorială din judeţ pentru a informa în mod direct cetăţenii despre prevederile proiectului SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

După primele întâlniri, desfăşurate în comunele Alţîna, Roşia şi Vurpăr în luna martie 2012, au urmat în luna aprilie întâlniri în comunele Nocrich, Marpod, Chirpăr, Bruiu, Porumbacu de Jos, Cîrţa, Cîrţişoara, Racoviţa şi Turnu Roşu.

În luna aprilie se vor mai desfăşura întâlniri la Boiţa, Sadu şi Tălmaciu.

În cadrul campaniei SIBIUL RECICLEAZĂ se vor desfăşura în total 70 de întâlniri pe parcursul anului 2012 şi în prima parte a anului 2013. În municipiile Mediaş şi Sibiu se vor organiza în anul 2012 întâlniri de mai mare amplitudine, care se vor repeta în anul 2013. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

un sibian

Acum 11 ani

ca de obicei totul se misca foarte incet...stiu motivele o sa le gasiti repede...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus