Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Din trei au nimerit unul

Democrat liberalii şi-au anunţat, în sfârşit, lista cu principalii candidaţi la alegere locale. Din cele trei nume prezentate de preşedintele Ion Ariton nici unul nu a reprezentat vreo surpriză. Cornel Ştirbeţ candidează pentru şefia Consiliului Judeţean, făcându-i o mare favoare preşedintelui organizaţiei, cel care ar fi trebuit să se ocupe de această poziţie. Punându-l pe Ştirbeţ pe liste, democrat-liberalii sibieni au bifat cerinţele de la centru, dar într-un fel în care nu îi ajută deloc din punct de vedere electoral. Ştirbeţ va ieşi, cel mai probabil, al treilea, va participa în alegeri, însă nu va salva absolut deloc onoarea pedeliştilor. Ştirbet nu este nici pe departe un bun comunicator. A intrat în Camera Deputaţilor dintr-un accident, la propriu, iar în 2008 a reuşit datorită partidului şi mai puţin datorită valorii sale politice. Ştirbet poate fi un bun "teoretician", însă nu poate transmite nimic.  În plus, pare a avea o adevărată fobie în a discuta cu electoratul. Şi asta îi va dăuna enorm, mai ales atunci când va veni vorba să-şi facă imagine în întregul judeţ. Una e să strângi preşedinţii sectiilor de votare din jumătate de municipiu la o masă la Împăratul Romanilor, şi alta e să aplici această tactică la nivelul întregului judeţ.  
Mariana Brunchea, ca şi candidat pentru Primăria Sibiu, este o altă dezamăgire. Contabila de la firma de salubritate a oraşului nu poate face mare lucru. Gradul ei de notorietate este extrem de scăzut, şi la fel ca în cazul useliştilor, intră într-o luptă pierdută dinainte. Mă îndoiesc de faptul că PDL Sibiu se gândeşte că Brunchea va fi viitorul candidat la alegerile locale din 2016. Nu cred că se gândesc ei atât de departe. Dacă este totuşi aşa, şi pedeliştii vor să pregătească viitorul candidat pentru Primăria Sibiu, atunci trebuie felicitaţi. Dar nu cred că se gândesc la asta. Au găsit un om care vrea să-şi vadă chipul pe afişe şi l-au luat de bun. Brunchea se va pierde apoi într-un consiliu local în care nu va avea multe de spus în afară de faptul ca Voinţa merită un buget asemănător teatrului Radu Stanca. Şi atât. E limitată ca imagine, rămâne limitată şi ca mesaj şi nu cred în transformări peste noapte.
Singura variantă viabilă a democrat-liberlilor mi se pare candidatura prefectului Horaţiu Răcuciu la primăria Sălişte. Cred că are şanse mari să-l detroneze pe actualul primar, însă pentru asta are nevoie de o condiţie: să şi vrea lucrul acesta. Mi se pare că Răcuciu va candida acolo pentru că aşa au vrut Ariton şi Domnariu şi mai puţin pentru că şi el îşi doreşte asta. Dacă aceeaşi impresie o vor avea şi alegătorii din Sălişte, atunci şansele îi vor scădea vertiginos.
Interesant mi se pare de aflat şi motivul pentru care FDGR renunţă la un primar. În orice sondaj, Johann Krech avea cele mai mari şanse să fie ales primar, însă nu l-au mai vrut ai lui. De ce? Pot fi o grămadă de motive.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Rico

Acum 11 ani

cat costa un articol la tine, Bratule ?
Raspunde

Cand te plateam nu era un accident?

Acum 11 ani

????
Raspunde

Intelepciune populara!

Acum 11 ani

Parul destept paraseste capul prost!
Raspunde

Exceptionala analiza

Acum 11 ani

si perfect argumentata. Bravo! Pe bune!!!
Raspunde

bibi

Acum 11 ani

cum adica krech are sanse mari ,dar nu l vor al lui? probabil ar trebui sa mergi in cisnadie,sa vorbesti cu cativa oameni ,sa vezi ce a facut krech si apoi sa il amintesti in articol...este doar un sfat ptr ca in viitor sa nu mai scrii lucruri despre care nu ai habar.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus