Macrisul

Măcrișul rămâne una dintre plantele legumicole valoroase atât prin calitățile sale culinare, cât și pentru cele medicinale și pretențiile mici față de clima și sol.

În România întâlnim mai multe varietăți, dintre care cele mai importante sunt Rumex acetossa (măcrișul mare) care are valoare culinara și se cultivă și Rumex acetosella (măcrișul mărunt sau măcrișul iepurelui), Rumex crispus (dragavei sau ștevie creață), Rumex alpestris (măcriș ciobănesc) și Rumex scutatus utilizate îndeosebi în medicină populară. Între măcrișul cultivat și speciile spontane nu există diferențe mari în ceea ce privește gustul sau conținutul de nutrienți; frunzele măcrișului conțin fier, vitamine și foarte mult acid oxalic, ceea ce îi conferă un gust acru, astringent.

Frunzele se prepară în același mod ca și spanacul sau ștevia, gustul caracteristic făcându-l potrivit pentru supe, borșuri, piureuri sau pentru a asorta în special preparatele de miel. Rădăcina de măcriș are un gust dulce-acrișor și se folosește în cure de detoxifiere și în tratamentul unor afecțiuni ale ficatului. Preparatul se obține prin măcinarea rădăcinii și se consumă ca atare sau sub formă de decoct.

Poate fi folosit și în tratamentul unor boli de piele și chiar al tumorilor maligne sau benigne. Trebuie precizat că o cură durează în medie câteva luni. Datorită conținutul ridicat de acid oxalic, măcrișul este contraindicat persoanelor care suferă de reumatism sau de afecțiuni renale.

Forme de administrare

Pulberea este forma de administrare cea mai eficientă și cu acțiunea cea mai rapidă. Se obține prin sfărâmarea rădăcinilor de măcriș, urmată de măcinarea lor cu râșnița electrică de cafea. Se obține astfel o pulbere din care se administrează de regulă câte o jumătate de linguriță de patru ori pe zi. Planta se ia pe stomacul gol, se ține sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apa. Un mic secret: în bolile de ficat și în bolile produse de intoxicarea organismului (care sunt principală specialitate a acestei plante), pulberea de măcriș este foarte eficientă în combinație cu cea a plantelor amare: anghinare, țintaură, gențiană, pelin.

Decoctul

Două lingurițe de rădăcină de măcriș mărunțită se lasă la înmuiat într-o jumătate de cană de apă de seara până dimineața, când se filtrează; maceratul se pune deoparte, iar planta rămasă se fierbe cu încă o jumătate de cană de apă 1-2 minute, după care se lasă la răcit; se combină cele două extracte. Preparatul obținut se consumă în 2-3 reprize pe parcursul unei zile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).