Rareş Macrea a participat astăzi, în sala de conferinţe a Hotelului Împăratul Romanilor, la deschiderea seminarului pe teme de comunicare, organizat de Agenţia naţională de administrare fiscală (ANAF). Aceasta a reprezentat una din primele apariţii publice, după investirea oficială a sa ca prefect al judeţului Sibiu, a lui Rareş Macrea.
Având ca temă „Comunicarea publică. Profesia de relaţionist/comunicator. Politicile UE”, seminarul a adus la Sibiu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor şi ai direcţiilor generale ale finanţelor publice din ţară, responsabili cu activităţile de relaţii publice.
Alături de reprezentanţii MF, au mai fost prezenţi conf. univ. dr, Dumitru Borţun, preşedintele Juriului de Onoare al Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice, şi directorul executiv al DGFP Sibiu, Grigore Popescu.
Invitat să se adreseze participanţilor, prefectul Rareş Macrea a spus printre altele: „Dacă e să discutăm cine face agenda publică a unei instituţii publice, eu aş zice şi mass-media, şi instituţia statului. Înţelegând că mass-media sunt purtătoare ale intereselor informaţionale ale marelui public, agenda publică o fac jurnaliştii. În al doilea caz, către mass-media se transmit informaţii certe, după ce instituţiile publice au ajuns la concluzii bine definite pe subiecte de interes public”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Asociației Române , Ministerului Finanțelor , Dumitru Borţun , Rareș Macrea , Relaţii Publice , Hotelului Împăratul Romanilor , Grigore Popescu
Vizualizari: 384


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
O
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Claudiu
Acum 8 ore
CA