Clubul Sportiv PUMA organizează în perioada 12 – 13 mai, la Sala Transilvania din Sibiu, Campionatul Național de Taekwon-do pentru copii. Competiția reunește peste 200 de sportivi, reprezentanți a 12 cluburi de profil din țară. Concursul din prima zi se desfășoară după regulile Federației Internaționale de Taekwon-do și este dedicat juniorilor cu vârsta până în 14 ani. A doua zi, cei înscriși se vor lupta pentru „Cupa TKD Champions League” în cadrul unui concurs desfășurat după un sistem piramidal la care se pot înscrie sportivi din categoria de vârstă + 14 ani. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 12 mai, ora 15.00.
În cadrul concursului, cei interesați pot vedea probe de luptă, probe de “tull”- în care sportivii vor fi arbitrați în funcție de corectitudinea cu care execută loviturile și creativitatea cu care le combină - , probe de spargeri forță și cele mai spectaculoase, cele de tehnici speciale care combină atât tehnica cât și pregătirea fizică a concurenților. Demonstrațiile făcute de sportivii experimentați vor rupe cu siguranță monotonia concursului și vor arăta publicului din Sala Transilvania de ce în 1989, Taekwon-do a fost declarat arta marțială cu cel mai mare număr de practicanți. Intrarea este liberă.
Istoria sportului
Taekwon-do este unul dintre cele mai populare tipuri de arte de lupte sau de arte marţiale, fiind originar din Coreea. Cuvântul TAEKWON-DO a fost propus în anul 1955 ca denumire a tipului coreean de lupte corp la corp. TAE înseamnă picior, KWON - pumn, DO – cale. În traducere, termenul definește îmbinarea tehnicii de lovire cu piciorul cu cea de lovire cu pumnul. În Taekwon-do mai mult de 70% din lovituri sunt de picior, de aici și spectaculozitatea sa. În 1989 devine cea mai populară artă marțială cu milioane de practicanți în întreaga lume. Din anul 2000 a intrat în categoria disciplinelor olimpice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Campionatul Naţional , Sala Transilvania , Champions League , Clubul Sportiv Municipal Sibiu , În Taekwon , Federației Internaționale
Vizualizari: 343
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Dragan Cristina
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
John