Ei sunt eroii Sibiului!

În 9 mai se împlinesc 67 de ani de la capitularea Germaniei în faţa Fortelor Aliate. România ocupă locul patru între naţiunile care şi-au adus aportul la obţinerea acestei victorii. În semn de recunoștinţă, prin Legea 303/ 2007 s-a instituit Ziua Veteranilor de Război, zi  care se omagiază anual la 29 aprilie. Ziarul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu caţiva sibieni care au participat la cel de al Doilea Război Mondial, consideraţi „eroii vii ai zilelor noastre”. 

240 de zile în bătăia gloanțelor...

Col. (r) Mircea Marcu a văzut lumina zilei la data de 22 noiembrie 1922 în Sibiu. Din luna noiembrie 1942 pînă  în luna martie 1944 a fost încorporat în Şcoala Specială de Ofițeri de Rezervă, specialitatea Cavalerie din Sibiu. La 30 martie 1944 a fost avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat în Regimentul 13 Cavalerie în Garnizoana Lugoj, Divizia a II-a „Regina Maria”. Pentru tânărul sublocotenent ziua de 9 septembrie 1944 a însemnat şi „botezul focului” luând parte cu regimentul la apărarea marelui oraș de pe Bega, Timișoara. De aici, sublocotenentul, Mircea Marcu participă la luptele pentru eliberarea Ardealului, a Ungariei şi Cehoslovaciei, pînă la la data de 9 mai 1945. În această perioadă, Mircea Marcu a trecut şi prin momente dificile, între viaţă şi moarte, fiind grav rănit, iar după însănătoşire şi-a reluat locul la comanda  plutonului. Pentru faptele sale eroice  - îndeosebi în luptele pentru eliberarea Budapestei - sublocotenentul a fost decorat cu ordinul „Coroana României clasa a V-a cu panglica de virtute militară și frunze de stejar”. Recent, nonagenarul Mircea Marcu a publicat cartea „ Amintiri din armată şi război” apreciată la superlativ de camarazii săi.

Grav rănit în Ungaria

A văzut lumina zilei la 29 iunie 1922 . A fost repartizat în Regimentul 7 Artilerie dislocat în Ploiești în funcţia de comandant pluton. Cu acest regimentul a luat parte la luptele din iulie 1944 în zona „Podul Iloaiei” afirmându-se ca unul din cei mai buni comandanți de plutoane. În august 1944, regimentul s-a reorganizat în vederea participării la luptele împotriva trupelor germane. La 12 decembrie 1944 a fost grav rănit în luptele din zona localității Miscoltz (Ungaria) de o schijă de brand. A fost transportat la Spitalul Militar din Sibiu unde a fost operat de colonel doctor chirurg Doicescu. Pentru modul exmplar cum şi-a îndeplinit misiunile de luptă a fost decorat cu titlul „Crucea Romaniei cu spade - clasa a V-a- în grad de Cavaler cu panglica de virtute militară şi frunze de stejar”. 

”Am plâns de bucurie”

„Când am pus piciorul pe granița de vest a ţării, am plâns de bucurie...”, se confesează plutonierul-major (r) Apolozan Pavel. S-a născut la 10 decembrie 1922 în Slimnic. La 1 aprilie 1943 a fost recrutat şi repartizat la Regimentul 10 Grăiceri Deva. Pe 6 septembrie 1944 primeşte „botezul focului”, luînd parte la luptele de apărare împotriva ofensivei trupelor germano-hortiste care aveau obiectiv strategic ocuparea Timisoarei. ,,În aceste condiţii, trupele de grăniceri nu-şi mai justificau prezenţa şi toți grănicerii am fost vărsați la Regimentul 13 Cavalerie din Lugoj, unde am fost încadrat în plutonul comandat de locotenentul (r) Partenie Dan”, își reaminteşte  bătrânul veteran. „Cu acest pluton am participat la luptele ofensive  cu Regimentul 13 Cavalerie în zonele localităţilor Sânicolau Mare, Periam, Aradu Nou, Nădlac , iar pe 6 septembrie 1944 am trecut graniţa de vest a României în Ungaria. Atunci am zdrobit ofensiva inamică şi am plâns de bucurie că am alungat cotropitorii dincolo de graniţele ţării. Cu aceeaşi mare bucurie am trăit momentul de 25 octombrie 1944 când ultima brazdă a Ardealului românesc a fost eliberată de sub cotropirea straină”.

”Munceam zi-lumină”

„Cât am fost mobilizat ca cizmar al Diviziei 20 Infanterie am încălţat de cel puţin 4 ori fiecare din cei care au făcut parte din efectivele Diviziei şi am reparat peste 5000 de perechi de harnaşamente de cai...” este bilanţul veteranului de război -plutonierul-adjutant (r) Lupas Gheorghe din cadrul Asociatiei „Traian Mosoiu” din Sibiu. La 2 februarie anul acesta, a împlinit 97 de ani . A învățat meserie de la vârsta de 14 ani la firma „Cizma” din Sibiu. La data de 1 aprilie 1937 a fost încorporat în Regimentul 31 Artilerie Alba-Iulia, unde a fost încadrat observator într-o echipă de tunuri calibru 75 mm. În anul 1940, după cedarea Ardealului de nord-vest, Regimentul a fost transferat în Garnizoana Tîrgu-Mureş, iar în luna mai 1941 a fost cantonat la vest de Prut, în Moldova, în vederea începerii ofensivei pentru eliberarea teritoriilor răpite de URSS. „Ne consideram şi noi pe front şi munceam zi-lumină, reparam încalţaminte pentru trupa si harnaşamentul cailor, zilnic reparam peste 80 de perechi de bocanci şi cizme şi 3-4 perechi de harnaşamente pentru cai” spune Gheorghe Lupaş. 

”Montam focoasele la proiectile”

Când a început al Doilea Război Mondial avea 14 ani și era elev la Școala Profesională din Mârşa unde deprindea meseria de lăcătuş mecanic. Cât timp a durat războiul, a lucrat la fabrica de muniţie din Mârşa unde se fabricau proiectile pentru artilerie calibru 105 mm. „Comandantul şcolii era un căpitan care ne spunea:,Măi copii, să ştiţi ca voi fabricaţi muniţia pentru tunuri. Să aveţi mare grijă cum montaţi focoasele, astfel ca proiectilele să-şi atingă ţintele. Proiectilele astea sunt pâinea artileriştilor! Eram echipaţi în uniformă militară, ne comportam ca adevaraţi militari. De dimineaţă pînă la amiază montam focoasele la proiectile, le aşezam în lăzi şi cu un camion le transportam în fiecare zi la gara Mârşa. Mi-au trecut prin mîini sute de mii de proiectile. După război am lucrat la atelierele CFR Sibiu ca lăcătuş mecanic. În anul 1946 am fost încorporat, împlinisem 20 de ani şi am fost repartizat la Regimentul 2 Căi Ferate Chitila. Cu acest regiment am participat construcţia căii ferate Salva-Vişeu”.

”Lumea mă privea ca pe un soldat sovietic”

S-a născut pe 6 februarie 1922 în Sălişte. În anul 1942 a fost recrutat la Centrul Militar Sibiu şi repartizat la Batalionul Vânători de Munte Haţeg. Selecţionat, a urmat Şcoala de Ofițeri de Rezervă nr. 4 Arad şi a absolvit cu gradul de sublocotenent, fiind apoi trimis în stagiu la comandă la Regimentul 9 Infanterie București-Olteniţa. Mai târziu a fost repartizat la Regimentul 38 Infanterie Brăila. Cu acest regiment a participat la luptele purtate de Armata Română la est de Prut ajungînd până la Ovidopol , unde apoi a căzut prizonier de război. Ajungînd în lagărul din localitatea Flabugo, a fost supus unui regim de viaţă greu de explicat în cuvinte, muncind zi-lumină, fiind apoi transferat în mai multe lagare muncind îndeosebi în bazine carbonifere. „Cât am fost prizonier de război am avut posibilitatea să trimit în România o singură carte poştală la care am primit răspuns mult mai târziu de la părinţi. La întoarcerea din prizonierat, echipat în uniforma specifică Armatei URSS , în gara Ploieşti, lumea mă privea ca pe un soldat sovietic . Între timp, părinții mei s-au mutat în București, iar eu am ajuns să-i găsesc în anul1947 tot în capital.” 

”Am plîns ca după propriul părinte”

A văzut lumina zilei la 14 februarie 1923 în satul Sebeşul de Jos, unde a şi absolvit cele 7 clase primare. ,,Când am împlinit 20 de ani, am fost încorporat - în anul 1943- la Regimentul 90 Infanterie Sibiu, la compania de armament greu, comandată de cpt. Petru Miloşteanu, în plutonul comandat de slt. Băcătei Ioan. Am fost echipaţi, am primit puşti ZB şi ne-am deplasat în Răşinari, unde am fost cazaţi în casele ciobanilor. Acolo am depus şi jurămîntul militar. Făceam instrucţie zi şi noapte, bănuind că vom fi trimişi la Regimentul 90 operativ aflat pe frontul de est. În seara zilei de 23 august 1944 am fost alarmaţi şi ne-am întors în cazarmă la Sibiu. De aici, plutoanele au fost repartizate în anumite zone ale Sibiului, cu misiunea de a dezarma structurile militare germane de pe teritoriul judeţului. Astfel, în zilele de 24 şi 25 august am dezarmat militari germani din Turnişor, Sibiu, Vurpăr, Tălmaciu, Moşna şi în alte cîteva localităţi. Apoi ne-am deplasat în staţia CFR Podu Olt unde chiar prin uz de armă am oprit garnituri de tren cu trupe germane, pe care le-am dezarmat. În ziua de 26 august am plecat în marş forţaţ spre Alba Iulia şi ne-am orit în zona localităţii Cheţani, pe Mureş. Aici am realizat dispozitiv de apărare în aşteptarea ofensivei germano-hortiste, care în ziua de 11 septembrie s-a produs cu impact pe toată lungimea Mureşului. În aceste lupte crîncene a căzut la datorie comandantul regimentului, sfîrtecat de un proiectil de brand. Eram în apropierea lui şi am plîns ca după propriul părinte. După zdrobirea ofensivei inamicului, am trecut la contraofensivă şi am luat parte la luptele din zona localităţilor Aiud, Turda, Oradea, Carei, Satu-Mare. Ziua de 25 octombrie 1944 mi-a adus satisfacţia participării efective la reaşezarea bornei pe graniţa de nord a ţării, aspect care a marcat eliberarea Transilvaniei. Am continuat luptele pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei, iar cu cîteva zile înainte de capitularea Germaniei am fost grav rănit, ciuruit de schije, la un pas de moarte. M-au luat brancardierii, m-au dus la ambulantă şi am fost transportat la spitalul de campanie din raza de acţiune a forţelor noastre. De aici am fost trimis la spitalele militare de zonă, printre care şi Sibiul, iar în final la Spitalul Regina Maria din Bucureşti. Am rămas internat pîna la sfirşitul anului 1946, cînd am fost clasat invalid de război cu drept de pensie. De acest drept am beneficiat pentru scurt timp, la venirea regimului comunist fiindu-mi anulată pensia. Pentru a–mi cîstiga o pîine, m-am angajat la intreprinderea Steaua Roşie pe post de curier”.

de col. (r) V. Neghină