70 de suporteri ai CSU Voința Sibiu au ales o metodă inedită de a-și încuraja favoriții înaintea jocului foarte important cu Ceahlăul Piatra Neamț, din etapa a XXIX-a a Ligii I.
Fotbaliștii sibieni, împreună cu antrenorul Alexandru Pelici, efectuau antrenamentul obișnuit, când doi copii, care s-au dovedit ulterior a fi suporteri ai Voinței, le-au atras atenția. Cei doi mici fani ai „alb-verzilor” și-au făcut intrarea în scenă prin scandarea devenită deja celebră pe „Municipalul” din oraș: „Sibiu, Voința Sibiu!”. La scurtă vreme, acestora li s-au alăturat alți doi fani, după care numărul suporterilor a continuat să crească.
Pe măsură ce fanii se adunau în tribune, creștea și numărul ochilor ațintiți asupra „flashmob”-ului galeriei. Pentru o foarte scurtă perioadă, jucătorii Voinței și-au continuat antrenamentele, dar scandările suporterilor i-au făcut pe Iulian Popa și Eugen Beza să întrerupă seria de exerciții și, alături de ceilalți colegi, să meargă în apropierea fanilor pentru a le mulțumi. Spre finalul demonstrației, prin care fanii au dorit să le transmită fotbaliștilor că sunt alături de ei, numele antrenorului Pelici a fost scandat. Pelici a intrat în „jocul” fanilor, pe care i-a aplaudat și împreună cu care a scandat numele orașului de pe Cibin.
Flashmob este o adunare foarte scurtă într-un loc public, la care participanții efectuează o anumită acțiune, de obicei neobișnuită și neadecvată cadrului inițial, pentru o scurtă durată de timp, de obicei câteva minute. La finalul flashmob-ului, grupul se răspândește.
Voința – Ceahlăul se joacă astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul „Municipal” din Sibiu. Prețul unui bilet este cuprins, ca și la celelalte meciuri, între 15 și 30 de lei, și variază în funcție de sectorul din stadion.
video: Youtube Voința Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Youtube Voința Sibiu , Voinţa Sibiu , Alexandru Pelici , Ceahlăul Piatra Neamț , Iulian Popa , Eugen Beza
Vizualizari: 315
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
John S
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 8 ore
Leonard