La Casa Medievala ai printre cele mai frumoase terase. Dar...

Da, sunt subiectiv. Și la fel de adevărat, în acea zi nu mâncasem nimic decât la micul dejun, iar ceasul din turn arăta către șapte seara. Eram frânt și căutam un loc liniștit, dar apropiat de aglomeratul Bălcescu sau de Piața Mică.
Auzisem de Casa Medievală, că nu ar fi deschisă demult... și atât. Nimeni din preajmă, niciun indiciu. Restaurantul e așezat într-unul din cele mai intime colțuri ale cetrului istoric, pe scările ce coboară din Piața Huet către strada Turnului. Înăuntru, însă, încăperile restaurantului par ieftine. Totul e proaspăt și curat reabilitat, grinzile de lemn, amplu expuse, câteva sertare cu tentă medievală stau în mijloc să rezoneze cu numele restaurantului, dar se vede că a lipsit o privire de designer care să ducă la un bun sfârșit toată cheltuiala. Lavabila portocalie, firidele neferitic exploatate, gresia cu aspect de ”toată ziua” sau aplicele de pe pereți nu sunt deloc în armonie, ca să nu mai vorbim de șemineul electric din ”crama” învelită în pereți de piatră, hazliu ascuns într-o firidă de la mijlocul unui perete.
După zece minute de contemplare a acestor detalii, sătul de muzica cu referenuri a la ”el meniaito” ce răsunau din boxe, am descoperit, din fericire, terasa pe care o bănuiam de ani buni, dar niciodată nu am văzut-o: în peretele de lângă Pasajul Scărilor. Deasupra Butoiului de aur. Sau sub terasa celor de la Wien Cafe. Cam acestea ar fi reperele uneia dintre celei mai faine terase din centrul istoric al Sibiului, pe care o găsești după ce traversezi încăperile Casei Medievale. Frumoasă în sensul de amplasare: zid de piatră în față, zid în spate, perete la dreapta, perete la stânga, două arcade de sprijin deasupra, piatră cubică pe jos, Casa calfelor într-un colț de sus. Evident, de vrei poți găsi și aici cusururi (cărămida aparentă de pe un zid e prea ”nouă”), dar tot printre cele mai faine terase rămâne.
Meniul adus rapid de ospătăriță (avea, totuși, doar vreo două mese ocupate) e destul de amplu, având în vedere că nu incude niciun fel de pizza. Găsești de la mai multe fructe de mare, la pește și paste, dar majoritatea mâncărurilor nu sunt spectaculoase. Prețurile nu sunt din cele mai mici, ci sar de medie.
Rupt de foame, după cum spuneam, am ales specialitatea casei: un mușchi de vită Grand Bavarese, pus primul pe listă ca fiind însoțit de un sos de brânză mucegăită.
La douăzeci și ceva de minute picurate cu niscaiva licori alcoolice, ospătărița a venit să mă anunțe că nu mai au brânză mucegăită. Că nu mai pot schimba comanda, dar că sosul va fi bun și cu un alt fel de brânză. Îmi era foame, așa că nu mai aveam nicio poftă să mai cer, oricum, altceva.
Însoțit de cartofii natur, mușchiul a venit la aproape 40 de minute de la comandă. Toată așteptarea asta, pliată peste foamea-mi imensă m-a lăsat în fața unei farfurii cu una din cele mai bune bucăți de carne de vită. Incredibil de savuroasă, de fragedă. Fapt ce a stins mai toată supărarea născută din lunga așteptare.
La una din cele mai frumoase terase din Sibiu am mai observat un lucru mai rar: la un moment dat, ospătăriței căreia i-am mai cerut un rând de bere la halbă s-a oprit atentă lângă masa noastră. Atentă la ordinea halbelor a murmurat, fericită, că nu o să le mai spele. ”Vă aduc tot berea în aceste halbe, scap de un spălat”.

Prețuri: 39 de lei mușchiul de vită, patru lei garnitura. Patru lei și berea la draft, la 0,4 l - Timișoreana, singura marcă


Evil Mediu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului