Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
25°C

Trafic blocat aproape complet la intrarea pe Valea Oltului. O masina a intrat intr-o statie GPL la Calimanesti

O maşină a intrat, duminică dimineaţă, într-o staţie de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL), pe DN 7, în apropierea localităţii vâlcene Călimăneşti, la ora transmiterii acestei ştiri la faţa locului aflându-se mai multe echipaje de intervenţie, traficul desfăşurându-se pe un singur sens.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe DN7 Sibiu - Râmnicu Vâlcea, în dreptul localităţii vâlcene Călimăneşti, unde o maşină care alimenta la staţie GPL din zonă a lovit butelia de alimentare a unităţii, se desfăşoară alternativ, pe un singur fir, sub supravegherea poliţiştilor rutieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, agent Loredana Sandu, în primele minute ale incidentului a existat pericol de explozie din cauza unor fisuri apărute în instalaţie, iar ulterior alimentarea cu GPL a fost oprită.

"Nu sunt victime, iar din primele cercetări rezultă că un şofer care alimenta cu GPL autovehiculul a efectuat din greşeală manevra de marşarier lovind butelia de alimentare. La faţa locului s-a luat imediat măsura opririi traficului pentru câteva minute, timp în care s-a oprit alimentarea cu GPL a instalaţiei, practic s-au închis robinetele în condiţiile în care conducta de alimentare prezenta anumite fisuri şi existau scurgeri. În acest moment nu mai există pericol de explozie", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, agent Loredana Sandu.

La faţa locului este personalul staţiei GPL care a oprit alimentarea cu gaz pentru a preveni pericolul unei explozii şi o autospecială cu apă şi spumă, precum şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

"A fost eliminat pericolul exploziei şi vom rămâne la faţa locului până când situaţia va reîntra în normal. Au apărut fisuri pe conducta de alimentare, au apărut anumite scurgeri, dar au fost închişi robineţii şi nu mai este pericol", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, căpitan Cătălin Popescu.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii şi pompierii vâlceni au început cercetările în acest caz, iar traficul rutier pe DN 7 Sibiu - Râmnicu Vâlcea în dreptul localităţii Călimăneşti se desfăşoară alternativ, pe un singur fir, sub supravegherea poliţiştilor.

”Stăm de aproape o jumătate de oră și nu știu dacă am înaintat un kilometru. Se circulă foarte greu. Șoferii care vin din sens invers spun că tot Călimăneștiul e blocat de coloane de mașini”, spune un șofer aflat la intrarea în localitatea vâlceană.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

mihai tanase

Acum 13 ani

Stefane, nu stiu unde ai învata scoala (de jurnalism) dar ar fi bine sa-ti revizuiesti cursurile. Regula de baza în ale scrisului vrea ca o fraza, pentru a fi inteligibila la prima lectura, trebuie sa cotnina CEL MULT 25 de cuvinte. Primele doua fraze din textul tau contin 46, respectiv 45 de cuvinte ! Mai domol, nene, ca nu se întelege nimic ! Fa fraze scurte !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus