Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Hambasan: "Sunt profund dezamagit de atitudinea jucatorilor"

Preşedintele clubului de fotbal CSU Voinţa Sibiu, Ioan Hămbăşan, a fost surprins de acţiunea jucătorilor de la meciul cu Universitatea Cluj, de marţi seara, pierdut de "alb-verzi" cu scorul de 3-1 (2-0). Hămbăşan a declarat, ieri, că este dezamăgit de modul în care au ales jucătorii săi să protesteze pentru faptul că există unele restanţe financiare. Fotbaliştii sibieni au întârziat debutul întâlnirii de pe "Cluj Arena" cu 10 minute şi au intrat pe gazon purtând banderole albe pe braţ.

"Sunt dezamăgit de modul lor de a protesta. Înaintea plecării spre Cluj, luni, la prânz, am avut o discuţie cu ei, i-am rugat să înţeleagă situaţia şi credeam că am ajuns la un consens. În momentul acesta, clubul are să le plătească jucătorilor un salariu şi încă jumătate, restanţă de 6 zile. Ar fi trebuit să le fie viraţi banii pe data de zece. Să nu uite, în schimb, că în proporţie de 75 sau 80 la sută şi-au încasat primele, iar rezultatele nu se văd, echipa e la retrogradare. Dacă ei au intrat pe teren cu banderole albe pe braţ, eu ar trebui să fiu cu totul îmbrăcat în alb, tot în semn de protest, pentru că, în șapte meciuri, au luat un singur punct. Asta îmi e răsplata după patru ani de sacrificii, în care m-am luptat să ţin această echipă şi să o aduc până în elita fotbalului românesc. Sunt convins că nu este echipă în Liga I care să nu aibă probleme financiare, iar în alte părţi restanţele sunt şi mai mari, la anumite cluburi chiar foarte mari, dar jucătorii acestora nu întârzie meciul cu zece minute şi nu poartă banderole albe pe braţ", spune Hămbăşan într-un comunicat oficial al clubului sibian.

După 33 de etape, CSUVoinţa este pe locul 16 în clasament, cu 29 de puncte, şi matematic e retrogradată în Liga a II-a.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Prosport. Antifotbal.

Acum 13 ani

Aste e fotbalul romanesc. Multa gargara si bani pentru niste pseudosportivi si conducatori/investitori, needucati, caractere indoielnice, fara performante sportive.
Raspunde

Sibian din lume

Acum 13 ani

Aceasta echipa nu are nimic comun cu fotbalul de traditie SIBIAN nici cu Soimii nicici cu Inter si cu atat mai putin cu Arsenalul lui Piti Apolzan. Faceti un centru de copii si juniori ca pe vremea lui Turlea Gabel Schvartz si mai ales gasiti antrenor ca atunci TUDORAN !!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

\"traditie\"

Acum 13 ani

nici Soimii, si cu atat mai putin Interul nu au avut traditie. Poate CSM-ul....
Raspunde

Daniel

Acum 13 ani

Implicarea autoritatilor locale in echipa Vointei, in special a dlui primar, a fost nula. Intelegem ca nu ii place fotbalul dar nu inteleg de ce nu ii place pe sibienii ( cateva zeci de mii) carora le place acest sport si s-ar mandri cu o echipa in prima liga. Nu numai Hambasan este vinovat pentru retrogradare... Si ce bine am inceput campionatul!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus