Cel mai important program de mobilităţi pentru studenţi, Erasmus, a împlinit 25 de ani de existenţă în Europa şi 15 ani, în România. Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, care în cadrul acestui program anual oferă șansa la studii în afară pentru peste 150 de studenţi, a invitat la aniversare studenţii sibieni care au plecat în alte ţări şi pe cei din afară care au venit să înveţe în România.
În cadrul evenimentelor de săptămâna trecută, studenții europeni veniți să învețe la Sibiu au pregătit fiecare câte un moment în care și-au descris experiența aprofundării unor cunoștințe în alte țări.
”Programul Erasmus este una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene, dar şi ale Universităţii «Lucian Blaga» din Sibiu. În 2011, 250.000 de tineri europeni au studiat sau au urmat un stagiu în altă țară, Erasmus fiind astăzi cel mai important program de mobilități pentru studenți din lume. Erasmus se adresează, de asemenea, profesorilor, contribuind la creșterea calității învățământului superior în UE”, a amintit, la începutul ceremoniei, Daniela Preda, directorul Departamentului Relații Internaționale din cadrul ULBS.
Alături de studenții care fac parte din programul Erasmus a fost și rectorul Universității, Ioan Bondrea. ”Suntem onoraţi invitându-vă să ne cunoaşteţi şi să descoperiţi în Universitatea «Lucian Blaga»din Sibiu un partener dinamic şi valoros în cercetare şi educaţie”, a spus rectorul.
Experiența Erasmus
Alexandra Radu, studentă la Comunicare și Relații Publice, a făcut parte din programul Erasmus, profitând astfel de o perioadă de studiu în Olanda, la Universitatea de Științe Aplicate. ”Până acum am urmat facultatea fiind aproape de părinți. Dar acolo am învățat ce înseamnă cu adevărat să trăiești pe propriile picioare. Am avut șansa aceasta prin intermediul Erasmus și pot spune că mi-am schimbat cu mult perspectivele. Am reușit în scurt timp să mă angajez în turism. Studiul în Olanda, prin intermediul Erasmus, a fost una din cele mai bune experiențe pe care le-am trăit”, a spus Alexandra.
”Mai vreau un an”
Cum Erasmus este destinat și profesorilor, de acest program profită și Angel Anable Rodriguez, din Spania, profesor de engleză. Este absolut încântat de experiență și ar vrea să își mai prelungească șederea la Sibiu încă un an, peste cel deja aproape petrecut aici. Știa despre România lucrurile nu tocmai pozitive apărute în presă, dar și poveștile soției unuia dintre prietenii săi. ”Este româncă și mi-a tot spus ce frumos e aici. E chiar precum mi-a spus. Oameni foarte, foarte prietenoși”. Angel e foarte încântat și de elevii pe care îi are la orele de engleză pe care le predă la Colegul Național ”Octavian Goga”. ”Aveți elevi foarte disciplinați, care caută sincer să se perfecționeze. Învață mult mai mult decât cei din Spania. Aici, când întreb ceva văd 25 de mâini ridicate. În Spania ar fi mult mai puține”, compară profesorul.
Remi este 27 de ani, a venit prin intermediul Erasmus la Sibiu pentru a-și îmbunătăți engleza și este cât se poate de franc. ”La noi, mai nimeni nu vorbește engleza. Aici, foarte multă lume. Știam despre România dintr-o excursie avută aici. Dar spiritul adevărat al acestei țări abia acum încep să îl înțeleg. Din păcate, din Franța, toți românii sunt văzuți foarte rău. Lucrurile cred că se vor îmbunătăți, însă, când țara voastră va fi cunoscută de tot mai mulți oameni. Cel mai frumos oraș de la voi este Brașovul, iar mai apoi Sibiu”.
România, pentru că e mai non-conformistă
Remi Bourgeois spune că a ales România pentru că i se părea mai interesantă. La fel, Silvia și Milena au ales România în cadrul programului Erasmus deși nu știau mai nimic despre această țară. ”Toată lumea alege Spania sau Italia. Noi am vrut ceva diferit, pentru că este o șansă să cunoști o altă țară despre care nu se știu multe. Și descoperi lucruri extrem de interesante. Cultura de aici este fascinantă. Și, da, și pufuleții. La noi nu găsești așa ceva”, povestesc cele două studente venite din Polonia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Octavian Goga , Uniunii Europene , Ştiinţe Aplicate , În Spania , Lucian Blaga , Daniela Preda , Relaţii Publice , Programul Erasmus , Ioan Bondrea , Alexandra Radu , Angel Anable Rodriguez , Colegul Național , Cum Erasmus , Experiența Erasmus , Remi Bourgeois
Vizualizari: 668


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Turci
Acum 4 ore
Resi
Acum 4 ore
Resi
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Pol-Pot