Joi,
20.11.2025
Innorat
Acum
4°C

Piept de rata cu sos de portocale

Ingrediente:

-2 bucăți piept de raţă (cu piele)

-sare, piper

Sos de portocale

- 100 gr demi-glace

-1 lingură oțet de vin alb

-2 lingurițe lichior de portocale

-1 linguriță amidon

- sucul de la 1 portocală (cca 60 ml)

- sare

Preparare:

Se scoate pieptul din frigider. Se creasteaza pielea în romburi având grijă să tăiați doar stratul de grăsime de sub piele, nu și carnea. Sărați pieptul din belșug dar numai pe partea cu carnea. Nu sărați partea cu pielea. Lăsați pieptul să stea la temperatura camerei timp de o oră.

Puneți o tigaie pe foc mic. Ștergeți pieptul cu șervețele de bucătărie că să fie cât mai uscat. Sărați acum pieptul și pe partea cu pielea. Presărați piper pe ambele părți. Așezați pieptul în tigaia caldă cu pielea în jos. Lăsați să se prăjească la foc mic până vedeți că începe să se topească grăsimea sub el. Atunci dați focul la mediu și prăjiți pieptul până devine rumen și crocant (cca 5 minute). Întoarceți pieptul pe cealaltă parte și prăjiți încă 2-3 minute.

Transferați tigaia în cuptorul preîncălzit la 200C și lăsați să se coacă timp de 6 minute (în sânge), 10 minute (mediu) sau 12 minute (bine făcut). Scoateți pieptul pe o farfurie și lăsați să stea 5 minute.

Pregătiți sosul:

- din tigaia în care ați prăjit pieptul scurgeţi mare parte din grăsime, să mai rămână doar 2-3 linguri)

- adăugați demi-glace, oțetul și lichiorul; aduceți la fierbere și fierbeți timp de 1 minut.

- dați focul la mic și adăugați amidonul dizolvat într-o lingură de apă rece. Fierbeți amestecând tot timul până sosul devine vâscos.

- adăugați sucul de portocale și fierbeți încă 2-3 minute la foc mediu până sosul devine siropos

- strecurați sosul printr-o sită fină

- dregeți sosul de sare Pieptul se servește întreg sau feliat. Se așează sos pe farfurie și deasupra se așează pieptul. Se decorează cu felii subțiri de portocală. Se recomană ca garnitură piure de cartofi cu unt.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 193

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus