Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Vremea proasta amana Sibiu Challenge

 

De parcă nu ar fi de ajuns că a stricat mai toate spectacolele de stradă ale Festivalului Internațional de Teatru, vremea proastă din următoarele zile dă peste cap și programul evenimentului sportiv Sibiu Challenge. Programat să aibă loc în Parcul Subarini, în 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, evenimentul organizat de Puma Club a fost amânat cu o săptămână, pentru data de 8 iunie. Majoritatea activităților trebuiau să aibă loc pe spațiul verde din fața stadionului Municipal iar precipitațiile abundente din ultimele zile ar fi făcut imposibilă desfășurarea lor în condiții optime. Programul anunțat inițial va ramâne neschimbat, cei care doresc să facă mișcare într-un cadru organizat, o vor putea face în data de 8 iunie, în intervalul orar 09.00 – 21.00.

Organizatorii vor pune la dispoziția celor interesați infrastructura necesară pentru practicarea următoarelor activități: baschet, fitness, escaladă, handbal, tenis cu piciorul, arte marțiale, camping/drumeții, minifotbal, volei, badminton, rugby, gimnastică, activități de team-building și activități pentru copii. Crosul olimpic anunțat inițial va fi și el reprogramat la aceeași oră, în data de 8 iunie.

Fiecare spațiu de joacă va fi coordonat de personal specializat care va oferi participanților sfaturi utile și informații despre sportul dorit. Instructorii pot chiar să-i inițieze pe cei care nu au practicat niciodată o anume disciplină sportivă, punându-le la dispoziție echipamentul necesar și evident, experiența lor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus