După o perioadă în care administrația locală părea că ”s-a înțeles” cu reprezentanții E.On Gaz în sincronizarea programelor de investiții la rețele, respectiv la străzi, lucrurile iarăși au ajuns într-un punct în care șoferii au de suferit. Cel mai recent exemplu este cel al Căii Turnișorului, stradă a cărei reabilitare ar fi trebuit încheiată în cursul acestui an. ”Societatea de gaz are intenția de a schimba rețeaua de gaz, dar am impresia că nu prea știe cum. Prin august ar trebui să înceapă lucrările lor, prin urmare este greu de evaluat dacă anul acesta strada mai poate fi terminată. Dar se va putea circula bine”, spune primarul Sibiului, Klaus Johannis.
Lucrările la Calea Turnișorului au fost împărțite pe trei sectoare. Pe tronsonul dintre Alba Iulia și Frigoriferului a fost turnată piatra spartă, urmând așternerea primului strat de asfalt. Acest strat de binder a fost deja turnat pe tronsonul al doilea dintre Frigoriferului și calea ferată. Pe ultimul tronson, între calea ferată și Mihail Kogălniceanu deocamdată, a fost așternută, piatra spartă. Pe întreaga stradă, însă, stratul final de asfalt, cel de uzură, va mai avea de așteptat. ”Cei de la E.On Gaz au un program pe care nu îl înțelege nimeni. Probabil nici ei. Cu E.On am avut discuții, am stabilit niște planificări, dar care nu mai sunt de actualitate, din câte se pare. Dar ne-am învățat cu ei și nu ne mai bazăm pe aceste planuri”, a mai spus Klaus Johannis.
La finele lui 2010, E.On Gaz a anunțat că are pentru Sibiu un plan de investiții pentru schimbarea rețelelor pe o lungime de 47 de km. Lucrările anunțate vizau 88 de străzi din Sibiu. Nu întotdeauna aceste lucrări au fost armonizate și cu planurile de reabilitare a străzilor demarate de Primărie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alba Iulia , Klaus Johannis , On Gaz Distribuție , Mihail Kogălniceanu , Căii Turnișorului , Calea Turnișorului
Vizualizari: 312


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bleahh
Acum 8 ore
Justitiarul
Acum 9 ore
Sibianul
Acum 9 ore
Hahaha
Acum 9 ore
Sibian