Neplătit de trei luni de actuala sa echipă, Karpaty Lvov, Eric de Oliveira spune că este dispus să renunțe la restanțele salariale pentru a pleca din Ucraina, cu destinația România.
Fostul jucător al medieșenilor de la Gaz Metan își dorește o întoarcere în Ardeal. De altfel, brazilianul urma să aibă o discuție în data de cinci iunie cu directorul general al Gazului, Ioan Horoba, confirmată de cel din urmă. Însă, după ziua de marți nici una din cele două părți nu a ieșit public cu ceva concret.
De fotbalist se interesează CFR Cluj, Dinamo și Rapid, dar nici o eventuală întoarcere la Gaz Metan nu poate fi în acest moment exclusă. „Eu sunt dispus să îmi las și banii pe care trebuia să îi primesc, ca să plec(n.r – de la Karpaty Lvov). Poate o să revin peste două săptămâni definitiv. Acum nici nu contează banii, contează să mă simt bine cu el(n.r. – băiatul său) și să îl cresc aici, în România. În primul rând, aș vrea să rămân în Ardeal”, a spus Eric de Oliveira la Sport.ro, din Cluj, unde s-a oprit din drumul său spre Ucraina.
Interesul dinamoviștilor pare însă unul situat la nivelul „vorbelor”. „O altă persoană, în numele lui Dinamo, m-a contactat, dar deocamdată majoritatea sunt vorbe”, a mai spus Eric.
Procestul dintre Eric și Gaz Metan, în care clubul medieșean l-a acuzat pe Brazilian de ruperea unilateral a contractului, se află pe masa FIFA, însă decizia se lasă așteptată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Karpaty Lvov , Gaz Metan , Ioan Horoba
Vizualizari: 223
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Gastronomul
Acum 23 minute
Sibian
Acum 27 minute
Muresan
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel
Acum 1 oră
Micu Klein