Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează 20 de percheziții domiciliare în județele Ilfov, Alba Iulia și în municipiile București și Hunedoara, vizând 15 învinuiți care, în perioada martie-mai 2012, au sustras, pe timp de noapte și prin efracție, mărfuri din
Printre cei 15 vizați se află și Ion Dănuț, zis „Dan Jeg”, fost membru al Clanului Cămătarilor, aflat în prezent în stare de arest.
Liderii grupării au fost identificați ca fiind membrii familiei inculpatului Porumbița Santer, în vârstă de 37 de ani, din comuna Afumați, județul Ilfov.
Metoda inedită folosită de hoți era una deosebit de periculoasă pentru integritatea corporală a acestora și pare desprinsă din filmele americane de acțiune. „Este important de menționat metoda inedită și riscantă prin care membrii grupării săvârșeau faptele de sustragere și care le asigura reușita activității infracționale. Astfel, autovehiculele
Peste 300.000 de euro prejudiciu
Mărfurile furate - aparate TV, țigări, cafea sau alte bunuri care puteau fi vândute - erau preluate de alți învinuiți, aflați în autoturism, iar apoi încărcate într-o autoutilitară. Ulterior erau depozitate în două locații deținute de unii dintre învinuiți, iar apoi erau comercializate în zona pieței Obor din București.
Prejudiciul total este evaluat la peste 300.000 de euro.
Cei 15 sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat”, prevăzute de art. 7 al 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și „furt calificat cu consecințe deosebit de grave”, prevăzut de art. 208 al 1-209 al. 1 li. a, e, g, i și al. 4 C.p.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Criminalitate Organizată , Procurorii Direcţiei , Alba Iulia , Clanului Cămătarilor , Dan Jeg , Ion Dănuț , Porumbița Santer
Vizualizari: 415
Ultimele comentarii
Acum 8 minute
Ce naiba ne mai ascundem dupa deget ??
Acum 31 minute
Telemeaua Airways
Acum 52 minute
Pol-Pot
Acum 53 minute
Emil
Acum 55 minute
Ion Iliescu (RIP)