Marcel Țenter este, de ieri, noul antrenor al formației de baschet Gaz Metan Mediaș.
De acum fostul antrenor al formației U-Mobitelco Cluj, cu care a câștigat titlul de campion acum două sezoane, Țenter(foto centru) îl înlocuiește pe banca medieșenilor pe Ovidiu Teleabă. Medieșenii și-au asigurat serviciile tehnicianului pe o perioadă de doi ani de zile. Acesta îl va avea secund pe Milorad Perovic(foto dreapta), cel care a fost antrenor secund la Baschet Club Timișoara.
Noul antrenor al Mediașului are ca obiective participarea în cupele europene, dar și o evoluție „extrem de consistentă” în campionat și în Cupa României. „Am ajuns la un acord care va dura doi ani de zile, două sezoane. Eu sunt foarte bucuros pentru acest lucru – am venit la Mediaș pentru a face performanță și cred că aici sunt toate condițiile îndeplinite pentru a face acest lucru. A fost foarte greu(n.r. – să aleagă între Cluj și Mediaș) pentru că eu am o lungă istorie la Cluj – am câștigat titluri de campion atât ca jucător, cât și ca antrenor. Am foarte mulți prieteni acolo și foarte multă lume care mă cunoaște nu a primit foarte ușor această veste, însă eu consider prioritară performanța, și acesta este principalul lucru pentru care am venit aici. În primul rând, sper să construim aici o echipă extrem de competitivă pe plan național, dar nu numai. Dorim să jucăm în cupele europene, în EuroChallenge. Trebuie să trecem în primul rând de turul preliminar, pentru a intra în grupe – este un obiectiv pe care ni-l propunem. Și, sigur, o participare extrem de consistentă în Cupa României și în campionatul național”, a declarat Marcel Țenter.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mobitelco Cluj , Cupa Romaniei , Gaz Metan Mediaş , Marcel Ţenter , Baschet Club Timișoara , Milorad Perovic , Ovidiu Teleabă
Vizualizari: 288
Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Emil
Acum 29 minute
Analfabetus curcubeus functionalis
Acum 30 minute
DB
Acum 40 minute
AndreiM
Acum 54 minute
Radu