Sâmbătă,
18.09.2021
Cer Senin
Acum
13°C

Red Bull Romaniacs se incheie maine in Dealul Gusteritei

 

194 de rideri trag tare în ultima zi a celui mai dur raliu de hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, competiție ce se va încheia mâine. Finish-ul are loc în Dealul Gușteriței, la Hill Climb, în spatele monumentului, pe drumul ce duce la adăpostul de câini. „Sibienii și ceilalți fani de hard enduro pot vedea pe viu lupta pentru primul loc, una foarte strânsă. Îi așteptăm pe toți, în număr cât mai mare în dealul Gușteriței, la Hill Climb”, spune Martin Freinademetz, organizatorul competiței. După abandonul lui Ioan Tara, Paul Frățilă este singurul sibian în cursa clasei Pro. Iar echipa formată din Dani Oțil și Krisztian Nagy e pe locul 5 la clasa Expert Team, cu șanse la podium.

Cea de-a treia zi de off-road l-a readus pe Chris Birch în lupta pentru un loc pe podium. Ziua a pornit în Voineasa, a trecut prin Săliștea, pe Valea Pașcoaia și s-a încheiat în satul Robești. Cu probleme mari în ziua a doua, când a avut un accident serios în zona numită „Aperitivul”, accident încheiat cu o accidentare la genunchi, Birch a avut o revenire spectaculoasă astăzi. Neozeelandezul a încheiat cursa de astăzi pe poziția a doua, după ce a plecat de la start de pe locul 7, la doar 17 minute în spatele lui Graham Jarvis. „Piciorul încă mă doare foarte tare.

Însă medicul mi-a dat niște pilule miraculoase și azi am făcut o cursă foarte bună. N-am exagerat nici pe porțiunile tehnice, nici pe cele de viteză. Dacă m-am simțit obosit m-am oprit, m-am oprit și când mi-a fost sete. A fost o zi perfectă iar peisajele au fost de-a dreptul extraordinare”, a declarat neozeelandezul în finish-ul zilei a treia.

Cu probleme la ambreiaj, germanul Andreas Lettenbichler și-a păstrat poziția secundă în clasamentul general chiar dacă după timpii zilei de azi s-a clasat pe locul III. Secțiunea numită „Please no rain”, considerată una dintre cele mai dificile din întregul traseu al raliului de anul acesta, i-a dat serios de furcă germanului. „Am avut câteva accidente destul de serioase în această porțiune. Până la service point totul a mers ok însă după aceea a devenit din ce în ce mai greu. După trei zile de raliu fiecare mușchi din corp te doare, însă mă simt foarte bine. Vom vedea ce va fi mâine”, a spus Letti.

Graham Jarvis și-a întărit prima poziție după cursa de astăzi și pare foarte, foarte greu de bătut. Cu Andreas Lettenbichler suflându-i în ceafă, britanicul s-a motivat la maxim și a făcut o cursă extrem de rapidă, în ciuda porțiunilor tehnice ce au dat bătăi de cap mai tuturor concurenților. „Sunt și mai obosit decât eram, după această zi. Am avut noroc și nu am avut niciun accident, am lovit doar un gard. Nu intenționez să merg mai încet mâine, o să mă solicit la maxim pentru că Letti face o cursă excelentă, e foarte constant și nu greșește mai deloc”, a declarat campionul zilei de astăzi.

Traseul ultimei zile de concurs are o lungime de circa 125 de kilometri. Riderii vor porni din Cisnădioara, prin Valea Sadului, apoi vor ajunge în Turnu Roșu iar finish-ul va avea loc în Dealul Gușteriței, la Hill Climb. Primii rideri sunt așteptați în finish în jurul orei 11. 

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

YymzkwaoECmhRKXWXMr

Acum 9 ani

Sofia, aşa e! Mai ales că Florin vine dintr-un centru de pasalment, s-a lovit el de problemele astea şi apoi a reuşit prin eforturi proprii să ia legătura cu fundaţii de bine de prin SUA şi să facă ceva concret pentru mai tinerii lui colegi. A pus pe picioare un cămin tot pentru tinerii trecuţi de 18 ani (atunci sunt obligaţi să plece de la Casa de copii), cămin een care tinerii sun eenvăţaţi să se gospodărească şi să se descurce singuri. cen timpul liber, Florin e cameraman la Mix TV! Admirabil!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus