Vineri,
02.12.2022
Ceata
Acum
2°C

E.On Gaz mai incurca un proiect: reabilitarea Caii Poplacii. Azi a fost semnat contractul de reabilitare

De patru ani, cei de la E.On Gaz amână periodic înlocuirea rețelei proprii de sub Calea Poplăcii. Azi, la semnarea contractului de reabilitare a străzii amintite, cei de la E.On Gaz habar nu au când și cum vor înlocui rețeaua de sub strada ce intră în șantier, susțin reprezentanții administrației sibiene. În cazul fericit, Calea Poplăcii ar urma să fie finalizată în 18 luni.
Patru milioane de euro, cu tot cu TVA, este valoarea contractului de reabilitare a Căii Poplăcii, contract atribuit de Primăria Sibiu celor de la Geiger Transilvania, prin licitație publică. ”Este un contract cu valoare mare pentru că întreaga stradă va fi refăcută, inclusiv rețelele de apă și canalizare”, a declarat, azi, primarul Klaus Johannis la semnarea contractului. Johannis s-a arătat extrem de nemulțumit de modul de lucru al celor de la E.ON Gaz România, societate care a anunțat intenția de a-și înlocui rețelele de distribuție aflate sub această stradă. ”Singura problemă este cea a rețelelor de gaz. Acestea trebuiau înlocuite acum patru ani, apoi acum trei ani, apoi acum doi ani, apoi acum un an, după care, a rămas că înlocuirea se va face în acest an. Acum, însă, nimeni nu are niciun contract de înlocuire a rețelelor de gaz, nu are un proiect. Lucru ce mi se pare cel puțin prost gestionat”, a spus Johannis.


Alte 1,3 milioane de lei, pentru iluminat

Calea Poplăcii va fi reabilitată pe întreaga lungime de 1,74 km lungime. Lucrările de înlocuire a conductelor mari pentru transportul apei și a rețelei de canalizare presupun săpături la mare adâncime, anunță reprezentanții administrației locale. ”De asemenea, se va moderniza rețeaua de distribuție de apă și canalul pluvial. În cadrul contractului semnat sunt prevăzute și lucrările de reabilitare a carosabilului, a trotuarelor, amenajarea de spații verzi, locuri de parcare și piste de biciclete. Va fi amenajat pe această stradă un nou sens giratoriu în Piața Sadu”, informează Primăria într-un comunicat de presă.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere, care va fi semnat zilele următoare. Termenul de garanție este de patru ani, iar fondurile provin din împrumutul accesat de Primăria Sibiu de la BERD, bancă ce a impus o serie de proceduri în derularea acestui gen de lucrări.
Tot pe Calea Poplăcii va mai fi demarată o lucrare separată, pentru înlocuirea actualului sistem de iluminat. Valoarea aproximată a lucrării, înainte de licitație, este de 1,35 milioane de lei. Sunt prevăzute lucrări de montare a 94 de stâlpi de iluminat și a instalațiilor aferente.

Variantă: Calea Poplăcii, închisă integral

Modul în care se vor derula lucrările pe Calea Poplăcii – în sensul stabilirii restricțiilor de circulație - urmează să fie stabilit în viitorul apropiat. ”Vom face și lucrări majore de apă și canal. Din acest motiv, într-o ședință anterioară emiterii ordinului de începere a lucrărilor vor fi stabilite aceste lucruri între beneficiar, constructor și celelalte societăți care au rețele de utilități în zonă. Există atât varianta închiderii întregii străzi, cât și a închiderii acesteia pe mai multe segmente, nu s-a luat încă o decizie”, spune Ovidiu Simen (foto dreapta), directorul Geiger Transilvania SRL.
Referitor la situația proiectului E.ON Gaz, Simen mizează pe ”dorința” companiei de distribuție a gazului de a rezolva lucrurile. ”Așa cum a spus și domnul primar există o problemă cu cei de la Gaz. Este un proiect pe 18 luni. Cred că dacă îl vom manageria corect și ei au dorința de a merge înainte, cred că vom putea rezolva aceste probleme. Dacă nu există dorință, atunci nu se va putea rezolva”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

buluc

Acum 10 ani

una din cele mai mari si utile lucrari este reabilitarea caii poplacii. Felicitari!
Raspunde

turnul_sf

Acum 10 ani

Cum a fost atribuit contractul la SC. Geiger Transilvania, cand au existat alte oferte cu cel putin 3 milioane mai mici? ??? !!! ??? Comment ???...
Raspunde

poplacean

Acum 10 ani

Cum??? Bai romane din Sibiu, pentru ca Pista Baci din Mures l-a votat pe Johanes, nu noi. De ce sa aiba sibienii de lucru? E mai ieftin sa vina cei din Mures aici decat localnicii ! Nu te-ai prins?
Raspunde

sibianul

Acum 10 ani

Sunteti tare grei de cap ! \"Fertig\" alegeri ! Ati avut de toate , Sibiul este in reconstructie ! Ne mai vedem cu \"oase de ros\" la urmatoarele alegeri! Pana atunci \"auf wiedersehen\" und \" auf wiederhoeren\" cu alte cuvinte PUSI PA!
Raspunde

sss

Acum 10 ani

un mod \"judicios\"de a folosi banii de imprumut
Raspunde

sss_sss

Acum 10 ani

ssst! Asta am facut pana acum. Ce fac finantele si garda? Nu cerceteaza profiturile astor firme care castiga? Nu cerceteaza unde merg dividendele pe care le iau? Care sunt contractele cu furnizorii de servicii si cu ce servicii ? Sa mai vedem si noi cum se castiga banii in Romania din salariu \\\"muncit cinstit\\\"!
Raspunde

Metall

Acum 10 ani

Iar comenteaza toti frustratii. Cat de cretin sa fi sa postezi un comentariu ca cel al lui sss_sss. Ce treaba au profiturile si dividendele unei firme cu faptul ca se semneaza un contract? In rest, faceti umbra pamantului degeaba idiotilor. Mars la munca!
Raspunde

lolek si bolek

Acum 10 ani

Ce-i tot dati cu E.ON Romania, ca asta-i firma germana, pe mana cu sasul sef!
Raspunde

cetatean

Acum 10 ani

Aceasta lucrare este un lucru bun pentru Sibiu. Sper, pentru binele locuitorilor din zona si ... a celorlalti, ca lucrarea se va face pe tronsoane, lucru care este posibil, mai ales avand in vedere suma pe care s-a semnat cotractul...
Raspunde

locatar

Acum 10 ani

Oare nu se gandeste nimeni ce inseamna sa ai o strada cu asa multi locuitori blocata 1 an si jumatate??? Doar noroaie si praf, fara acces auto???
Raspunde

alt locatar

Acum 10 ani

Nu se gandeste ! Se poate face mai repede , dar ar trebui sa scada costul ! Cum altfel poate sa justifice firma contractata banii pe care i-a cerut ? Are dreptate mare sss_sss cand spune ca ar trebui verificati. In deviz scrie se da o manopera si in realitate mai executa cateva lucrari in alta parte. Bineinteles ca asta se face cu buna stiinta al celor implicati in lucrare si contractare. Esti foarte naiv \"Metall\" sau poate chiar implicat in astfel de practici si cred ca nu-ti convine sa fii verificat ! In mod sigur nu esti de partea noastra , a celor care contribuim cu fonduri la realizarea acestor lucrari ! Ti-as recomanda sa nu mai faci pe nimeni \"cretin\", pentru ca intradevar se pot afla multe nereguli daca aceste organisme ar fi in slujba cetateanului de rand. Din pacate acestea servesc tot interesele celor care fac ilegalitati !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus