Miercuri,
09.10.2024
Partial Noros
Acum
22°C

Sibiul deschide usa si tenisului profesionist

În perioada 4-12 august, la baza sportivă „Pamira”, se va desfășura BRD Sibiu Challenger, primul turneu de tenis organizat în Sibiu. Competiția este inclusă în circuitul internațional ATP și se va bucura de prezența multor nume mari ale sportului alb, atât din România, cât și din străinătate.

Dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari, Challenger-ul de la Sibiu face parte din seria de patru astfel de turnee pe zgură, organizate în acest an, în România, alături de cele din Arad, Timișoara și Brașov. Tabloul principal va conține 32 de tenismeni, iar în calificări se vor întrece tot atâția sportivi. Însă, la finalul meciurilor de calificare pe tabloul principal doar alți patru jucători vor putea să rămână în competiție pentru a se lupta pentru premiul cel mare. Câștigătorul turneului va primi aproape 8000 de dolari și 80 de puncte ATP.
Marius Vecerdea, managerul bazei sportive „Pamira” și totodată fost jucător de tenis, spune că una din dorințele sale a fost aceea de a organiza în Sibiu un turneu de tenis, dar că până acum situația nu au fost prielnică. Însă, etapele s-au ars rând pe rând și, cu un mic ajutor din partea fostului mare tenisman Ion Țiriac, sibienii vor avea parte de tenis în august. Lista participanților nu este încă finalizată, dar mai mult ca sigur Victor Hănescu, locul 153 ATP, și Adrian Ungur, locul 81 ATP, vor juca la Sibiu. De asemenea, turneul va fi televizat la nivel național.  „De multă vreme am avut în plan să aducem la Sibiu un turneu de ATP, însă a fost nevoie de timp. Trebuia să construim un club, care să fie aprobat de Federația Mondială și astfel să putem să primim licențele de organizare, care nu sunt deloc ușor de obținut. Pentru acordarea licențelor a contribuit într-o mare măsură domnul Ion Țiriac. Cel mai probabil, de anul viitor o să fie Open, pentru că suma totală o să fie mare ca cea de acum. În trei august sunt confirmările, iar în patru august este prima zi de calificări, iar finala va fi în 12 august. Cel mai probabil va fi televizată în direct, dar încă nu știm dacă de TVR sau de Digi. Nu știm încă lista completă, ea o să apară cu trei săptămâni înainte de turneu. Neoficial, s-au anunțat Victor Hănescu și Adrian Ungur. Mai așteptăm încă doi jucători din top 100 mondial, dar doar înainte cu trei săptămâni vom ști sigur!”, spune Marius Vecerdea.
 
Johannis, tenisman în spotul de prezentare
 
Odată cu noutatea pe care turneul o aduce în peisajul sportiv sibian, organizatorii au mai bifat încă o premieră: cooptarea primarului Klaus Johannis în videoclipul de prezentare, Primarul Sibiului s-a dezbrăcat de sobrietatea-i caracteristică și, preț de câteva secunde, a intrat în pielea unui jucător de tenis. În filmul de promovare, Klaus Johannis nu s-a echipat corespunzător, ci a preferat costumul, iar terenul a fost înlocuit cu biroul din Primăria Sibiu. Însă, pentru primar, racheta și mingea de tenis nu mai au demult secrete. Marius Vecerdea mărturisește că acum aproximativ doi ani de zile l-a convins pe Johannis să se inițieze în tainele sportului jucat cu grație de Nadal sau Federer. „Joacă tenis aici, la baza Pamira. Cred că se vede și în videoclipul de prezentare al turneului cum joacă domnul primar. Lovitura în sine nu este ușor de executat. Cred că nu ar fi acceptat să apară într-un videoclip în forma aceasta, dacă nu ar fi știut că într-adevăr se simte confortabil să lovească o minge de tenis. Și pentru cea de-a doua ediție a turneului mă gândesc să îl folosesc pe domnul primar ca imagine. Sper să accepte!”, mai spune organizatorul, care este convins că primarul își va face apariția, în tribune, în timpul turneului. 
 
Pe lângă apariția surprinzătoare a primarului Sibiului, în clip apare, desigur, și mingea de tenis, care este plimbată de la un „jucător” la altul, între diferite zone de referință ale orașului de pe Cibin. „Ideea a plecat de la a încerca să promovăm tenisul și Sibiul într-un videoclip. Mi s-a părut potrivit să existe lovituri de tenis, mingi de tenis și, pe altă parte, câteva locuri din Sibiu”, subliniază Vecerdea.
Până în faza semifinalelor, intrarea spectatorilor va fi liberă, iar pentru sesiunea de semifinale intrarea va costa 10 lei. Un bilet la finala turneului, care se va disputa pe terenul central al complexului sportiv, va costa 20 de lei. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus