La mai bine de un an după ce Primăria a vândut prin licitație două terenuri situate la intersecția Căii Dumbrăvii cu bulevardul Mihai Viteazul, cei care au cumpărat suprafețele încearcă să obțină avizele necesare pentru ridicarea a două blocuri de șapte, respectiv opt etaje. ”Ar fi cam ultimele zone în care mai pot fi construite blocuri într-o zonă asimilată celei centrale”, sunt de părere urbaniștii sibieni. Cele două blocuri se alătură unor tot mai rare inițiative imobiliare, în ultimii trei ani. Fapt care a dus la creșterea prețurilor pentru garsoniere și apartamentele cu două camere.
Jumătate de milion de euro a fost prețul de pornire al licitației pentru cele două terenuri din Piața Aurel Vlaicu, la începutul anului trecut. Unul de 581 de mp și unul de 586 de mp, terenurile se află în stânga, respectiv dreapta, clădirii Roger care adăpostește o agenție a băncii Raiffeisen (în fața cinematografului Arta).
Acum, cei trei investitori care au achiziționat terenurile vor să ridice un bloc cu parter și opt etaje în fața cinematografului Arta și unul cu șapte etaje, în stânga clădirii Roger. Ambele construcții ar urma să aibă o amprentă la sol de aproximativ 450 de mp.
”Suntem în faza pregătirii documentelor. Ne-am orientat deocamdată asupra acestei etape. Acolo intenționăm să amenajăm locuințe medii, cu spații comerciale la parter. Va fi un lucru foarte frumos”, spune Maria Popa, din partea Imobiliare Royal SRL, unul dintre investitorii ansamblului din Piața Aurel Vlaicu.
Front închis
Potrivit PUZ-ului propus administrației locale și care urmează să fie supus votului consilierilor locali, cele două noi construcții ar urma să ”închidă” frontul de blocuri din capătul bulevardului Mihai Viteazul: ultimul bloc existent în prezent în capătul bulevardului ar urma să fie legat de cel ce va fi construit în zona spațiului verde din parcarea situată la cinema Arta. Noul bloc curb va fi legat de sediul clădirii Roger, continuată mai departe, pe strada Oituz, cu un nou bloc cu parter și șapte etaje. La subsolul celor două noi clădiri ar urma să fie amenajate parcări subterane.
PUZ-ul propus se bazează pe Planul Urbanistic General aprobat pentru Sibiu anul trecut.
”Aceste blocuri sunt o excepție, pentru că sunt cam ultimele care pot fi construite în Sibiu într-o zonă asimilată celei centrale, după noul PUG. În viitor, cred că dezvoltarea imobiliară va începe înspre alte zone”, spune Gabriel Roșca, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala Sibiu – Vâlcea.
Speranțe pentru următorii ani
Potrivit Mariei Popa, lucrările la noile imobile nu vor începe mai devreme de doi ani, unul din motivele acestui ritm fiind și starea pieței imobiliare din Sibiu. ”Este o piață care nu s-a dezmorțit, este înghețată în continuare. Dar ne gândim că nu mai poate rămâne așa mult timp. Deocamdată nu ne-am făcut calcule referitoare la partea financiară, vrem să vedem cum vom putea negocia cu eventualii finanțatori”, adaugă Maria Popa. Societatea pe care o conduce a ridicat mai multe clădiri în Sibiu, printre care și sediul de birouri aflat vizavi de actualul sediu al Direcției Generale a Finanțelor Publice, de pe Calea Dumbrăvii.
Criză de locuințe noi. Prețurile au crescut
Criza economică ce a afectat România începând cu 2009 a redus la minim apetitul investitorilor imobiliari din Sibiu. Prin urmare, acum, agenții imobiliari descoperă o cerere tot mai mare față de ofertă. ”Pe mine mă bucură faptul că apar astfel de investitori care au curaj. În ultimul timp, din cauza faptului că s-a construit foarte puțin există chiar o criză pe piața garsonierelor și a apartamentelor cu două camere noi. Prețurile acestora au crescut cu 20%, în medie, în ultima perioadă. Cine are astfel de locuințe cu acte în regulă găsește destul de ușor un cumpărător”, spune Bogdan Gicu, președintele Uniunii naționale a agenților imobiliari, filiala Sibiu.
Investiții restrânse în continuare
Că investitorii imobiliari nu au încredere într-un profit din astfel de afaceri se poate observa și din situația autorizațiilor de construcție emise în acest an. De la începutul anului și până acum, Primăria Sibiu a eliberat aproximativ 30 de autorizații de construire pentru case, aproximativ 20 pentru extindere și doar cinci pentru locuințe colective (10 – 16 apartamente). Acestora li s-au mai adăugat alte șapte vile, cu câteva apartamente fiecare.
Avantajul Primei Case
Faptul că locuințele noi pot fi achiziționate cu un TVA redus la cinci procente, alături de facilitățile oferite prin programul Prima Casă au făcut ca, în ultimii ani, să mai existe, totuși, ”mișcare” în zona imobiliară. Unul dintre cei care au aplicat recent în cadrul programului Prima Casă este Mihai, un tânăr de 35 de ani, angajat într-o instituție bugetară. ”Eu am avut o altfel de situație pentru că mi-am adus fratele coplătitor. Fratele meu lucrează în afara țării, iar procedura negocierii cu banca a durat cam o lună și jumătate”. Mihai a căutat timp de o lună apartamentul pe care și-l dorea alături de soție. ”După ce am descris agentului imobiliar cam ce am vrea, am văzut 30 de apartamente în decurs de o lună. Plus alte câteva zeci vizionate pe internet. Am ales un apartament cu trei camere, 87 de mp, pe strada Lungă. 54.000 de euro”, povestește Mihai. Rata lui lunară, în prezent, este echivalentul a aproximativ 270 de euro. ”Înainte plăteam o chirie de 200 de euro. 70-80 de euro am considerat că este un efort care merită făcut”, adaugă Mihai. Creditul accesat de el prin Prima Casă are un grafic de rambursare împărțit pe 30 de ani.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Gabriel Rosca , Mihai Viteazul , Bogdan Gicu , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , Ordinului Arhitecților , Prima Casă , Imobiliare Royal , Căii Dumbrăvii , Direcţiei Generale , Direcției Finanțelor Publice , Avantajul Primei Case , Planul Urbanistic General , Potrivit Mariei Popa , Piața Aurel Vlaicu , Maria Popa Pregãtirea
Vizualizari: 1926
Ultimele comentarii
Acum 15 ore
M
Acum 15 ore
Gil
Acum 15 ore
Newman
Acum 16 ore
Flaver
Acum 16 ore
Maria