Sâmbătă,
04.02.2023
Ninsoare
Acum
-1°C

Dorin Zotinca: Nu ma tem de nimic, poate de vreun tsunami

Astăzi, la stadionul „Municipal”, a fost prezentat oficial noul staff tehnic al Voinței Sibiu.

Dorin Zotincă, noul antrenor principal al echipei, va fi secondat de Ovidiu Tâlvan. Cei doi au fost colegi la FC Inter Sibiu.

Întrebat dacă se teme de ceva, acum, la început de mandat ca antrenor principal, Zotincă a spus că nu are nicio teamă, după care, ironic, a răspuns că se teme de tsunami. „Nu mă tem de nimic, de vreun tsunami. Serios, nu am nicio temere. Consider că sunt bine pregătit. Ca să faci performanță mai ai nevoie și de un pic de noroc, și de o conjunctură favorabilă, dar nu mă tem de nimic”, a declarat acesta.

Cum în Sibiu nu există acest pericol, sunt premise ca echipa să evolueze în conformitate cu proiectul noului antrenor, proiect ce l-a convins pe președintele Ioan Hămbășan și care se va derula pe o perioadă mai lungă de timp. Fostul fotbalist a mărturisit faptul că se simte onorat să preia o echipă din Sibiu. „Sunt bucuros că m-am întors acasă. Poate eram mai bucuros, dacă m-aș fi întors la echipa de Liga I. În acest context, vreau să îl felicit pe fostul antrenor. Consider că a făcut o treabă destul de bună. Poate lipsa de experiență, nu numai a lui, ci și a tuturor celor din jur, din Sibiu, pentru că ai nevoie de experiență. Sunt momente când trebuie să iei decizii și dacă nu simți acele momente, se pierd și nu se mai pot recupera. Eu propun un nou proiect aici. Am vorbit cu domnul președinte foarte mult, ne-am gândit cum ar fi, ce ar fi bine să facem, cu un buget, desigur, destul de mic, să revenim ca echipă. Să mă fac mai bine înțeles, mi-aș dori ca echipa Sibiului să fie o echipă care practică un joc spectaculos, pentru spectatorii din Sibiu, care sunt foarte buni cunoscători de fotbal. Îmi aduc aminte de când jucat aici, erau foarte exigenți. Deși nu stăteam foarte rău, aveau tot timpul pretenții foarte mari și mi se pare normal, asta presupune că sunt cunoscători ai fenomenului. Cum spuneam, propun un nou proiect. Ne gândim și la ce vine din urmă. Efectiv, în acești ani s-a neglijat partea cu juniorii și, din păcate, am ajuns la momentul la care să nu avem ce alege din zona noastră, cu care să ieșim pe scenă și să facem performanță. Asta ne propunem noi acum. Bineînțeles că va fi nevoie de timp. Pentru acest lucru vor mai fi aduși jucători cu experiență, sper să reușim, și lângă ei să plantăm niște tineri, care să crească frumos și să fim mândri de ei, noi sibienii, mă refer la toată lumea din Sibiu (…)Sunt onorat și mândru că am preluat această echipă. Și dacă ar fi fost Divizia C, aș fi plecat la un nou drum, atât timp cât există un proiect. Eu vreau să plecăm cu acest proiect, care poate se va finaliza într-un an, doi sau în trei. Finalizare înseamnă Liga I”, a mai spus Zătincă.

„Nu echipa a fost prinsă nepregătită cu Liga I, orașul Sibiu a fost prins nepregătit”

Noul tehnician al Voinței nu s-a dat în lături de la a analiza succint cele întâmplate în curtea „alb-verzilor” în perioada petrecută în Liga I. În opinia lui Dorin Zotincă, promovarea echipei în Liga I a „prins” întreg orașul Sibiu nepregătit.  „Nu echipa a fost prinsă nepregătită cu Liga I, orașul Sibiu a fost prins nepregătit. Echipa asta se numește Voința Sibiu și orașul nu a putut să facă declicul foarte repede. Timpul a fost foarte scurt și cred că lumea nu și-a dat seama, adică a fost, așa, o surpriză. Și, mai departe, echipa a suferit din acest punct de vedere. Dar, repet, din punctul meu de vedere au făcut o figură frumoasă pentru ce s-a propus aici”, a declarat, astăzi, Dorin Zotincă, antrenorul Voinței Sibiu.

Doar nouă jucători din in vechea echipă

În acest moment, doar nouă fotbaliști din „Voința lui Pelici și Tăbîrcă” se mai regăsesc în „Voința lui Zotincă și Tâlvan”. „Nouă jucători din vechea echipă au rămas. Vorbim de Străuț, de Cigan, Beza, Măjer, Neguț, Tătar, Bunea, Apostol, Lungu, Zăvoi. Dar, din acești jucători am maximum patru jucători care au evoluat, unii sunt integraliști, restul au evoluat mai puțin. Nu este o moștenire foarte consistentă, dar am acceptat jobul acesta și va fi nevoie de foartă multă muncă. Sunt convins că satisfacția va fi pe măsură”, a declarat Dorin Zotincă.

Tâlvan, secund

Ovidiu Tâlvan, dinamovist cu acte în regulă timp de opt sezoane, dar și unul din cei mai mari fotbaliști ai Sibiului din ultimii 20 de ani, va fi „secundul” lui Dorin Zotincă pe banca tehnică a Voinței. „Cu Ovidiu mă cunosc, am fost colegi, am jucat. Are și el în spate niște ani de fotbal. Cred că și el a fost surprins când l-am sunat, dar în el m-am văzut pe mine, cel de acum câțiva ani. Până acum mă înțeleg foarte bine cu el, are o pregătire la nivelul la care mă aștept eu de la el și sper să fie cu noroc”, a spus Dorin Zotincă.

Deși a antrenat copii și a activat ca profesor de Educație Fizică și Sport, Ovidiu Tâlvan se află la prima experiență în calitate de antrenor la o echipă de fotbal profesionist.  „Sunt la prima mea experiență ca antrenor profesionist, pentru că la amatori am mai activat. Am fost și încă sunt profesor de Educație Fizică și Sport, nu mi-am reziliat contractul de muncă cu școala. Am avut rezultate bune cu copiii cu care am lucrat la școală. Poat acest lucru l-a și făcut pe Dorin să s eîndrepte spre mine, am lucrat foarte mult cu copiii. Fiind din Sibiu, mă bucur că am intrat în acest staff tehnic și doresc să ajungem cu Sibiul unde am fost între anii 1991-1996, cu o echipă care a câștigat Cupa Balcanică. Când ești din oraș, ești poate mult mai cunoscut ca o persoană ce vine din afară, iar responsibilitatea ta este mult mai mare față de societatea din Sibiu. Sper s[ profit de toate rela’iile mele, nu doar cele de la Dinamo – unde am avut cele mai mari performanțe. Sperăm, prin toate canalele pe care putem să le punem în funcțiune, să ajutăm echipa prin jucători, materiale sportive, prin orice este necesar”, a declarat Ovidiu Tâlvan. 

Cantonamentul, la stadionul „Municipal”

De astăzi, sibienii și-au stabilit cartierul general la stadionul „Municipal”, unde vor efectua cantonamentul. Voința nu are stabilit un alt amical în afara celui de vineri, de la Mediaș, cu Gaz Metan, și, cel mai probabil, sibienii nu vor efectua un stagiu de pregătire în străinătate, așa cum s-a întâmplat anul trecut. „Am început pregătirile din data de 2 iulie. Începând de astăzi am intrat, aici, în cantonament, pentru că consider că sunt condiții foarte bune de pregătire. Sibiul se află la o altitudine bună pentru performanță. Am teren aici, avem condițiile care sunt aici, la stadion, și cred că vom face o pregătire bună(…) Nu cred că vom avea un cantonament extern. Nu îi văd rostul acum. E posibil să ne răzgândim în două săptămâni, dar acum nu îi văd eficiența, ținând cont și de situația în care se află clubul”, amai spus noul antrenor, Dorin Zotincă.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus