Duminică,
20.06.2021
Cer Senin
Acum
16°C

Arhitecti si arta plastica

Ultima săptămână a prilejuit Centrului pentru turiști din Piața Mare să fie gazda unei expoziții cu totul deosebite: expoziția cu lucrările de artă plastică ale unor arhitecți din țară ce s-au reunit într-o tabără de lucru în Mărginimea Sibiului.
Inițiativa a aparținut filialei Sibiu a Uniunii Arhitecților din România, condusă de arh. Mircea Țibuleac, iar proiectul a fost opera colaboratoarei fidele a filialei, d-na ing. Daniela Coman. Înscrisă în programul de inițiative culturale favorizate de fondurile din timbrul de arhitectură, proiectul sibian a obținut o parte din costurile acestei tabere de la Uniunea centrală, restul fiind un buget de criză cu contribuții inclusiv ale participanților… Dar bucuria a fost deosebită pentru că inițiativa și-a atins pe deplin scopurile: s-au înscris 8 arhitecți din patru generații (cel mai în vârstă fiind domnul Gh. Leahu – autorul, acum câțiva ani, al unui album de acuarele cu Sibiul istoric), săptămâna de lucru în peisajul mirific al satului Vale a însemnat o reală comuniune între arhitecți din toate zonele țării, care altfel nu ar fi stat împreună atâta timp, iar rezultatele sunt prezente în cea mai valoroasă expoziție cu lucrări în acuarelă pe teme arhitecturale, de la expoziția acuarelistului personal al Prințului Charles, deschisă în 2007 la Muzeul de Istorie!
Tabăra a însemnat o descindere cu valențe culturale a unor intelectuali cu har și talent într-un sat mic al Mărginimii, ca să testeze izvoare de identitate, spiritul locului și să intre în dialog cu aceste comori, despre care, poate, locuitorii și obișnuiții zonei nu mai au senzația unei fântâni de prospețime și resurse spirituale…
Pentru că unul dintre țelurile proiectului a fost, în fond, să reveleze autenticitatea patrimoniului încă nealterat al satelor românești de sub munte:
•    peisajul cultural – care înseamnă datul natural (excepțional în acest caz) marcat de prezența umană, ca peisaj agro-silvic, construcții, căi de comunicații,etc.
•    gestiunea durabilă a pământului, adică utilizarea cu înțelepciune a bogățiilor solului, vegetației, apelor, reciclarea deșeurilor (în economia tradițională nu existau gropi de gunoi făcute pe furiș deasupra satelor, în albiile pâraielor…)
•    bio-diversitatea lumii vegetale și animale, pe care comunitatea țărănească din Mărginime a știut s-o protejeze, aducând-o până la noi și arătându-ne imensa greșeală de a renunța la soiurile, semințele și rasele adaptate acestei regiuni, în schimbul unor himere modificate genetic, de prin alte părți ! Toate acestea aliate cu -, sau mai bine zis scăldate în - liniștea unui sat tradițional, ajunsă aproape nefirească, în această epocă a difuzării deșănțate, pe toate canalele posibile, a unui ocean de zgomote și subcultură agresivă…

Cum se întâmplă când mai mulți profesioniști se întâlnesc și au răgazul să discute de-ale breslei, am remarcat împreună calitatea spațiilor din pensiunea închiriată pentru această tabără de artă plastică: o fostă gospodărie țărănească, cu clădiri relativi mici, constituind și colț la două străzi și având două ieșiri separate, cu o curte interioară destul de strâmtă (un avantaj de intimitate pentru noua funcțiune turistică), dar care au fost toate renovate/restructurate cu grijă, cu respect pentru materiale și tipul de spații interioare, dar și cu imaginație în legarea corpurilor între ele și transformarea favorabilă cerințelor de confort. Într-un cuvânt – cea mai reușită lucrare de restaurare/ refuncționalizare din satul Vale, datorată însă nu unui specialist sau patron român, ci unui amator german!
Și aici poate începe discuția despre cum înțelegem COMUNITATEA – o noțiune largă, în care s-ar putea include populația satului cu tezaurul său imaterial, (ajuns până la noi, dar amenințat cu dispariția din viața concretă a localității), dar și intervenția breslei noastre în sprijinul/apărarea patrimoniului material. Le putem evalua toate acestea în virtutea acceptării că această comunitate acționează pentru BINELE COMUN – care, și el, înseamnă mai mult decât interesul local, pentru că peisajul cultural și moștenirea sud-transilvană face parte din patrimoniul național și din cel european !
În aceeași idee, reevaluând relația COMUNITATE – COMUNIUNE, inclusă în premisele unui asemenea proiect cultural, am arătat și la vernisajul expoziției (aduse în centrul Sibiului pentru o maximă vizibilitate), că avem astăzi o situație profund dăunătoare ambientului zonelor noastre rurale, din cauza deprofesionalizării meseriilor în construcții, chiar a proiectării în zone protejate, a administrării locale – în fond, din cauza crizei morale ce a urmat comunismului, aliate cu mai multe valuri de fonduri financiare, considerabile pentru proporțiile satului românesc… Se poate spune deci, că acela care schimbă arhitectura, sau detaliile, materialele de construcție, la casele păstrate până acum nealterate, atentează la identitatea locului, la istoria și tradițiile oamenilor !
Fenomenul identitar s-a rafinat în secole de trăire laolaltă, și mai întâi s-a limpezit în inimile și în mintea oamenilor care au gospodărit așezarea pînă astăzi ! Ei, cu toți ai lor ( și cu cei din cimitire…) au fost obiect și subiect al SPIRITULUI LOCULUI, au pus împreună trăiri și abilități practice, influențe (de la cele francone aduse de sași, până la cele imperiale aduse de garnizoanele austriece) și inovații proprii.
De aceea se spune că, dacă un netrebnic, un nepăsător sau un om fără Dumnezeu, schimbă aceste rânduieli, e ca și cum ar intra cu cizmele murdare în sufletele oamenilor!
Dacă ne uităm mai atent la ce se întâmplă cu satele noastre acum, în general cu toate așezările noastre, mulți chiar asta și fac…

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus