Doar 10% din sărea pe care o consumăm zilnic provine din solniță, restul se regăsește în alimentele procesate industrial sau în mâncarea de la fast-food sau restaurant, susțin nutriționiștii.
Pentru a se menține sănătos, organismul are nevoie de sodiu, unul dintre cele două elemente chimice conținute în sărea de masă numită clorură de sodiu, însă într-o cantitate moderată. Din nefericire, oamenii au ajuns să consume foarte multă sare ceea ce provoacă la anumite persoane creșterea retenției de apa în organism și a tensiunii arteriale.
Medicii recomandă maximum de 2,300 mg de sodiu pe zi, ceea ce echivalează cu o linguriță de sare (5 ml), însă foarte multe persoane depășesc cu mult această cantitate.
Nu este deloc suprinzator, deoarece sărea este un ingredient frecvent folosit în industria alimentară pentru asezonarea sau păstrarea pe termen lung a mâncării.
De exemplu, un bol de supă din conservă, 6 crochete de pui cu sos barbeque sau un sandwich cu șuncă și cașcaval conține fiecare aproximativ 1000 mg de sodiu sau circa jumătate din necesarul zilnic.
Consumând toate cele trei preparate într-o singură zi, cantitatea de sare ingerată este mult prea mare. Cele mai sărate alimente sunt preparatle fast-food sau restaurant ca pizza, hamburgeri, crochete de pui, shaorma, produse congelate.
De asemenea, mezeluri afumate și sărate: șuncă, jambon, salam, pate, cărnuri în conservă, upe, sosuri sau ciorbe în conservă sau deshidratate (prafuri); Multă sare conţin şi paștele instant, nucile, alunele, fisticul cu adaos de sare, sosurile (ketchup, muștar, sos de soia, sos chili), sucul de roșii sau de legume, castraveții murați, măslinele în saramură, brânzeturi sărate (brânză de putină, brânză de burduf, cașcavalul).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 201


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
BOGDAN
Acum 4 ore
Unul
Acum 5 ore
Gen
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Claus