În perioada 24-27 iulie, au fost aprobate mai multe manifestări de protest în Sibiu, ocazie pentru care aproximativ 100 de jandarmi sibieni vor fi mobilizați pentru a asigura ordinea publică.
Manifestările de protest se desfăşoară în mun. Sibiu zilnic, între 24 iulie și 27 iulie inclusiv. Acestea sunt avizate conform legii până în data de 27 iulie 2012, între orele 20.30- 21.30, iar după estimarea organizatorului – Asociaţia Sibiu, Decembrie 1989, vor participa în jur de o sută de persoane. Locul de desfăşurare a protestelor este parcarea dinspre Piaţa Unirii, la capătul bulevardului N Bălcescu. Alternativ, în municipiul Sibiu, manifestări de protest sunt organizate în Piaţa Mare, astăzi, 25 iulie, în intervalul orar 19.00-20.30 (aproximativ 200 persoane participante) şi în municipiul Mediaş, între orele 19.00-20.30 (așteptate aproximativ 500 persoane).
De asemenea, în Parcul central din oraşul Ocna Sibiului aproximativ 1500 de persoane sunt aşteptate la o manifestare de protest organizată de reprezentanţii locali ai USL, în intervalul orar 17.00-20.00.
„Participarea la astfel de manifestări publice trebuie să implice o responsabilitate personală, atât din partea celor care organizează, cât şi din partea celor care se alătură adunărilor publice, pentru exercitarea în deplină siguranţă a dreptului la liberă exprimare. Jandarmeria Română îşi îndeplineşte atribuţiile legale şi este prezentă pentru protecţia manifestanţilor şi a celorlalţi cetăţeni. Persoanele care doresc să participe la aceste evenimente sau să organizeze adunări publice indiferent de opinia pe care vor să o exprime trebuie să respecte prevederile Legii 60/1991”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.
Acțiunile de protest au izbucnit în contextul creat de referendumul pentru demiterea Președintelui României, Traian Băsescu, care va avea loc în 29 iulie 2012.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Jandarmeria Română , Piata Mare , Ocna Sibiului , Traian Basescu , Asociația Sibiu , Jandarmi Sibiu , Președintelui României , Piaţa Unirii , Inspectoratului Judeţean
Vizualizari: 494
Ultimele comentarii
Acum 4 minute
Asdfasdf
Acum 5 minute
Vivi Dragan
Acum 10 minute
Vivi Dragan
Acum 13 minute
Asdfasdf
Acum 19 minute
@Dragan Cristina