Marţi,
04.10.2022
Innorat
Acum
8°C

Comisia Europeana a gasit plati ilegale pe santierul autostrazii Sibiu – Orastie

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Ioan Silaghi, a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, o parte din rezultatele controlului de audit, precizând că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene urmează să fie verificate şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă, se arată într-un comunicat al MTI.

"În total, Comisia Europeană a solicitat corecţii de 141,48 milioane euro bani cheltuiţi care vor fi suportaţi de la bugetul de stat, cheltuieli neeligibile sau plăţi nejustificate. Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii au cheltuit sute de milioane de euro fără respectarea legislaţiei sau nejustificat, arată un raport efectuat de comisia de audit", potrivit sursei citate.

Dintr-o lungă listă de finanțări ilegale, face parte și șantierul autostrăzii Sibiu – Orăștie.  Astfel, ministerul precizează că, potrivit proiectului Raportului de Audit nr.2011/RO/REGIO/J2/995/1, Comisia Europeană a solicitat corecţii financiare pentru mai multe proiecte, respectiv construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu (corecţie de 428,9 milioane lei), autostrada Nădlac - Arad (168,8 milioane lei), reabilitarea DN 24 şi DN 24B (39,9 milioane lei).

La Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA, Curtea de Conturi a constatat că a fost prejudiciat patrimoniul public al statului cu suma de 42,5 millioane lei (9,4 milioane euro), prin executarea silită a 101,5 km cale ferată, în favoarea unor operatori economici privaţi.

Totodată, Departamentul de Luptă Anti Fraudă (DLAF) a constatat încălcări ale prevederilor legale la atribuirea contractelor de lucrări în valoare de peste 52 milioane euro, fapt care poate conduce la aplicarea de corecţii financiare în valoare de 100%, respectiv la suportarea acestor sume de la bugetul de stat, potrivit sursei citate.

Pentru reabilitarea liniei de cale ferată Bucureşti - Constanţa s-au constatat întârzieri de peste 2 ani şi suplimentări ale valorilor contractuale în sumă totală de peste 451 millioane lei (110 milioane euro).

Corpul de Control al Primului Ministru a constatat că la 31 mai 2011 ANAF a instituit sechestre asiguratorii asupra activelor companiei, în valoare de peste 700 milioane lei (155,55 millioane euro), iar din cauza managementului defectuos, patrimoniul privat al CFR a fost afectat astfel: 841 de vagoane călători şi marfă au fost înstrăinate, ca urmare a aplicării sechestrelor; 166 de vagoane de marfă şi uz administrativ au fost sustrase; 25 de vagoane au fost predate fără proces verbal către societati private; 147 vagoane au fost neinventariate iar 6 vagoane au fost tăiate abuziv.

"Corpul de Control al MTI a constatat că, în derularea Contractului ISPA 2000/16/P/PT/001/03/02 încheiat de către CN CF CFR SA pentru reabilitarea secţiunilor Băneasa - Feteşti, plata sumei de 5,6 milioane lei (1,3 milioane euro), s-a realizat cu încălcarea unor prevederi ale Memorandumului de finanţare şi ale contractului de lucrări, astfel că suma a fost declarată neeligibilă şi, în consecinţă, a fost suportată de la bugetul de stat", se spune în comunicat.

În plus, urmărirea defectuoasă a derulării contractului "Reabilitarea liniei de cale ferată Bucureşti - Constanţa, Tronsonul Băneasa - Fundulea, Lotul nr.2" a generat un litigiu prin care CN CFR SA a fost obligată la plata sumei de 38,2 milioane lei (8,5 milioane euro).

În ceea ce priveşte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în urma verificării legalităţii utilizării şi rambursării fondurilor provenite din credite externe rambursabile, Curtea de Conturi a constatat că la contractul de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii (BEI), România şi CNADNR, pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, costul proiectului a fost majorat cu suma totală de 138,1 millioane lei (36,6 milioane euro), prin includerea unor cheltuieli neeligibile, respectiv taxe şi impozite, suportate din cofinanţare.

Totodată, au fost efectuate plăţi în sumă de 11,04 milioane lei (2,5 milioane euro) fără respectarea clauzelor contractuale şi, în consecinţă, suportate de la bugetul de stat.

La Acordul de împrumut dintre Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi România, pentru finanţarea Proiectului de restructurare a transporturilor, suma de 225 milioane lei  (50 milioane euro) din valoarea totală a proiectului (198,37 milioane euro), a fost anulată din cauza gestionării şi utilizării ineficiente a fondurilor, au fost făcute plăţi nelegale de 5,1 milioane lei (1,1 milioane euro) şi plăţi nejustificate de 3 milioane lei (668.645 euro), pentru servicii de consultanţă.

Pentru Acordul de împrumut BEI 22.417 pentru finanţarea Proiectului de construire a autostrăzii Arad - Timişoara şi a variantei de ocolire a oraşului Arad, au fost constatate plăţi nelegale în sumă totală de 6,04 milioane lei (1,3 milioane euro), fără documente justificative care să probeze livrarea bunurilor sau efectuarea serviciilor şi lucrărilor; acceptarea la plată a unor cantităţi suplimentare de lucrări în valoare de 109,2 milioane lei (24,2 milioane euro), fără documentele justificative aferente şi diminuarea veniturilor bugetului de stat cu suma de 9,5 milioane lei (2,1 milioane euro) deoarece nu au fost aplicate şi deduse penalităţi pentru întârzieri în executarea lucrărilor.

În plus, CNADNR SA a încredinţat direct contracte de consultanţă juridică în valoare de 57,3 milioane lei (12,7 milioane euro).

Suma de 6,39 milioane lei (1,4 milioane euro) a fost plătită pentru activităţi legate de exproprierea imobilelor situate pe amplasamentul obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti - Constanţa,  în condiţiile în care la 31 decembrie 2011 exproprierile nu erau finalizate, se arată în comunicat.

Potrivit verificării, contractul "Sistem informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei" în valoare de 34,2 milioane lei (7,6 milioane euro) a fost atribuit cu încălcarea prevederilor legale specifice privind achiziţiile publice.

În cazul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, s-a constatat o plată nelegală de 1,74 milioane lei (415.182 euro), un prejudiciu de 487.132 lei din cauza lipsei elementelor prefabricate care intră în componenţa valorică a lucrării în curs de execuţie "Pasarelă pietonală şi Port agrement zona Cazinou - Mamaia", încălcarea unor prevederi contractuale privind constituirea unor garanţii, valoarea garanţiilor neconstituite la contractele de agent şi de armator fiind în cuantum de 2,03 milioane lei (452.905 euro), investiţii asumate şi nerealizate de 2,05 milioane lei (500.000 Euro) şi neîncasarea sumelor aferente închirierii terenurilor aparţinând domeniului public, în cuantum de 2,5 milioane lei (561.205 euro).

Totalul corecţiilor solicitate se ridică la 636,69 milioane lei (141,48 milioane euro).

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

6 comentarii

Alex

Acum 10 ani

si acest tronson va avea soarta centurii
Raspunde

dinu

Acum 10 ani

luati aminte se va termina dupa 5 ani cum a fost cu centura cat a fost pdsr la putere 0 cand a venit boc a terminato asa fa fi si aici
Raspunde

ANONIMUS

Acum 10 ani

Toti care vin la putere se impidica de proectele sibiului vezi berceanu prima descindere dupa numire aeroportu si centura sibiului consecinta centura scurtata cu 15 Km si intirzierea lucrarilor timp de 2 ani cred ca au o obsesie cu sibiu prima verificare la pensionari cu handicap suspect la sibiu sa incheat controlu realitatea ca avem reprezentanta inehzistenta in parlament la viitoarele alegeri votatii adevarati sibieni
Raspunde

pt. Anonimus

Acum 10 ani

Rar mi-a fost dat sa vad atatea greseli gramaticale intr-un text atat de scurt. Iata analfabetii care vor sa decida azi soarta Romaniei!
Raspunde

anonimus

Acum 10 ani

te simti cu musca pe caciula parvenito viata epractica nu teorie spunene si nouo scretul inbogatiri voastre ati taiat de la amarasteni si vati dat vouo literato in prostololie si pentru cultura ta decartofi orcind intru in dialog cu tine pe ce teme vrei analfabeto cu masterat la viitoarele alegeri 2 la suta P D L
Raspunde

@ anonimus

Acum 10 ani

ba analfabetule, tu esti ca raia, nu mai scapam de comentariile tale agramate!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus