Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

CJ Sibiu: USL si FDGR si-au impartit comisiile, dar nu toata lumea e multumita

Trei din cele cinci comisii de specialitate ale Consiliului Județean Sibiu sunt conduse de reprezentanți ai USL. Celelalte două au în frunte câte un reprezentant al FDGR. Împărțirea celor 32 de consilieri județeni pe comisii nu a mulțumit, însă, pe toată lumea.
”Cei propuși pentru comisiile de specialitate ar trebui să fie consultați în prealabil, căci se pot considera mai capabili în alt domeniu”, a cerut Martin Bottesch, fostul președinte al CJ Sibiu, în ultima ședință a Consiliului Județean.
Ioan Cindrea, actualul președinte, susține că astfel de consultări au avut loc. ”Am solicitat consultarea liderilor de grup. Dacă nu s-a realizat, îmi cer scuze”. Daniela Câmpean, liderul grupului de consilieri județeni din partea PDL, spune că nu a fost consultată de nimeni la împărțirea pe comisii de specialitate. De altfel, PDL nu conduce niciuna din aceste comisii, asemeni PP-DD-ului.

Conducerile comisiilor de specialitate din cadrul CJ Sibiu

Comisia juridică – Friedrich Gunnesch (FDGR)
Comisia pentru probleme economice – Nicolae Mihăescu (USL)
Comisia pentru asistență socială și sănătate – Ilse Philippi (FDGR)
Comisia pentru cultură, învățământ și culte – Ionel Cioca (USL)
Comisia pentru urbanism – Laszlo Sajtos (USL)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

conu mitica

Acum 13 ani

Ce comisii le mai trebuie la sasi :nu le au ei pe toate la Primarie.Atita transparenta este la Primarie incit trebuie transmisa si la Consiliul Judetean.
Raspunde

Ciuda sasilor

Acum 13 ani

Sasii sunt nermultumiti ca nu vor mai putea controla institutiile care promoveaza romanismul: Muzeul ASTRA si Revista Transilvania.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus