Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Inelul cu sensuri unice Saguna – Dealului – Banatului – Victoriei pus in functiune la finele lunii

În această noapte, semaforizarea din intersecția Calea Dumbrăvii – Vasile Milea va fi oprită, circulația urmând a fi reglementată de noul sens giratoriu. De săptămâna viitoare vor începe lucrările de reparații a străzii Dealului, iar după ce și strada Victoriei (tronsonul Banatului – Andrei Șaguna) este finalizat, în zonă va fi instituit un nou ”inel” de sensuri unice.
Comisia de circulație a municipiului Sibiu a avizat deja instituirea acestui regim de circulație în apropierea centrului istoric al Sibiu, care va fi corelat cu modificarea circulației și pe alte străzi din apropiere.
”Lucrările de reparații pe strada Dealului vor dura aproximativ două săptămâni, apoi va intra în reparație strada Victoriei, unde cei de la E.On Gaz au început deja. Prin urmare, cred că până la finele lunii vor fi create respectivele sensuri unice”, spune Virgil Popa, viceprimarul Sibiului.
Reparațiile străzii Dealului vor duce la închiderea circulației pe tronsonul dintre Andrei Șaguna și Banatului.

Modificări ample

”Inelul” de sensuri unice va afecta direct circulația pe patru străzi: Andrei Șaguna (sensul va fi dinspre Piața Unirii către Alba Iulia), Dealului (sensul obligatoriu, dinspre Andrei Șaguna spre Banatului), Banatului (obligatoriu către Victoriei) și o scurtă porțiune din bulevardul Victoriei, de unde ieșirea se va putea face fie la stânga către Șaguna, fie la dreapta, către Piața Unirii. Această porțiune (Banatului - Șaguna) din bulevardul Victoriei va avea, de asemenea, sens unic de circulație.
Instituirea acestui regim de circulație crea obligativitatea virării la dreapta pentru șoferii care ies din fața parcării Hotelului Continental Forum. De asemenea, pe strada Mitropoliei sensul unic de circulației existent în prezent va fi inversat, la fel și în cazul străzii Bastionului. Pentru a ajunge la Instituția Prefectului, șoferii vor trebui să folosească această stradă a Bastionului, al cărei sens univ va fi înspre strada Ioan Lupaș. Sensul unic al străzii Mitropoliei va fi dinspre strada Ioan Lupaș către Andrei Șaguna.

 
Stații de autobuz relocate, parcări mutate

Prin instituirea de sensuri unice pe străzile Banatului și, parțial, Victoriei, cele două actuale stații folosite de Tursib vor fi relocate. Stația aflată acum pe Banatului va fi mutată pe Victoriei, în fața fostului sediu principal al Primăriei Sibiu, iar pentru acest lucru vor fi desființate câteva din locurile de parcare actuale. În ceea ce privește actuala stație de pe Victoriei, aceasta va fi mutată pe Andrei Șaguna, în apropierea intrării Complexului Băile Neptun.
Totodată, vor fi desființate și parcările de pe o latură a străzii Banatului. În schimb, noi locuri de parcare vor fi create pe strada Andrei Șaguna.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

buluc

Acum 11 ani

extrem de bine gandita aceasta sectiune!
Raspunde

asdfgh

Acum 11 ani

As fi curios sa aflu ce idiot a hotarat sa intrerupa axa principala de circulatie in oras (Alba Iulia -Saguna-Milea) cu un sens unic si sa mute circulatia pe ingusta strada Banatului...
Raspunde

alex

Acum 11 ani

sunt foarte multumit de aceste idei. Sunt bune ideile o sa fluidifice traficul foarte bine.
Raspunde

Gigi

Acum 11 ani

@ asdfgh Axa principala a orasului era majoritar circulata de cei care tranzitau orasul, ori pt asta exista centura. Pt sibieni, exista variante.
Raspunde

K.Samuel

Acum 11 ani

Excelenta idee! Abia astept. Traficul s-a fluidizat deja datorita modificarilor facute!
Raspunde

D

Acum 11 ani

Langa Baia Neptun e cam inghesuiala pentru o statie Tursib mare cum este cea de vis-a-vis de vechea primarie...sau probabil va sta lumea si in gangul ce duce la baie
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

4. Gigi (IP 82.77.219.212) @ asdfgh Axa principala a orasului era majoritar circulata de cei care tranzitau orasul, ori pt asta exista centura. Pt sibieni, exista variante.____Banuiesc ca aveti dreptate deplina..si ma gandesc ca de fapt asa as fi facut si eu.. TOTI strainii de oras s-au invatat sa polueze CENTRUL, ca e mai comod decat pe centura...Asa au circulat zeci de ani si nu-i poti dezobisnui si nici interzice sa circule pe aici cat ai doua sensuri..Asa insa o sa le fie mai greu s-o taie dinspre Alba spre Pitesti prin buricul-orasului.. sau eventual invers, nu stiu exact...in orice caz apare acum o descongestionare de trafic..asa au loc mai mult SIBIENII la ei acasa.. si mai putina poluare...poate au si bicicletele mai mult loc..si sigur MAI PUTINE ACCIDENTE, pentru ca unul care vine DINAFARA de pe sosea aici nu prea reduce viteza...dar acum conteaza numai restrictia de viteza-de-localitate...
Raspunde

Adi

Acum 11 ani

Felicitari tuturor celor care au decis ca e loc de mai bine, celor care au gandit aceste optimizari si nu in ultimul rand, celor cu autoritatea sa dispuna punerea in practica. O alta intersectie unde s-ar justifica un sens giratoriu este intre Dumbravii si Siretului/Bahluiului. Au fost multe accidente, iar noile semafoare lasate pe intermitanta nu ajuta decat sa orienteze poate pasarile migratoare. Oricum, tot inainte cu forta si vigoare!
Raspunde

CIP

Acum 11 ani

voi ati uitat un lucru,acolo in zona sunt vreo trei licee si doua facultati,adica un flux mare de oameni care vor dori sa traverseze strada,atunci sa te tii tare......
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

e lipsit de sens sa stabilesti sensuri unice care nu se respecta - vezi strazile Oituz, Dragalina, etc. etc. - oare politia nu mai are plan de amenzi?
Raspunde

@10

Acum 11 ani

Lipsit de sens este sa nu respecti sensurile unice. Stai linistit ca pe Banatului nu o sa fie traficul chiar asa de relaxat incat sa-si permita cocalarii sa vina pe contra-sens. Abia astept sa ma intalnesc cu unul ca oricum trebuie sa-mi repar ceva la masina in fata he he he.
Raspunde

ion

Acum 11 ani

scumpii de voi ce va bucurati ca primarul vostru va arunca un os. Poate vreunul din voi e curios sa-l intrebe de ce a aminat atit cind proiectul acesta e anuntat de vreo 2 ani, si de ce aasteptat sa treaca alegerile ca sa faca amaritele de sensuri giratorii , care cu siguranta nu au costat mult. Va invit sa socotiti cita benzina ati ars degeaba la semafoare si in coloane. Propun si un premiu pt imaginatia artistica pt senul giratoriu de la intersectia cu Morilor. E deosebit. UAuuuuuuu.
Raspunde

@ion

Acum 11 ani

Uauuuuuu ce tare esti! Unde ai fost pana acum sa ne luminezi cu inteleciunea ta si cu imaginea ta artistica. Du-te ba de unde ai venit si lasa-ne pe noi primaru nostru asta asa cum e el, frustratule.
Raspunde

@ ion

Acum 11 ani

bati campii...rau de tot!!!
Raspunde

driver

Acum 11 ani

sa te tii pietoni accidentati!!!ar trebui sa raspunda cei ce fac modificarile
Raspunde

@ion

Acum 11 ani

cauta dacos.cotofana etc si scuteste-ne frustratule
Raspunde

thomas

Acum 11 ani

Super.ok
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus