Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Johannis confirma: Ponta i-a propus un post de ministru. Surse: cel de la Externe

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a confirmat azi că în cadrul întâlnirii cu premierul Victor Ponta i s-a propus un post de ministru. Johannis nu a vrut să facă, deocamdată, mai multe comentarii pe această temă. Potrivit informațiilor Turnul Sfatului, lui Johannis i-a fost propus fotoliul de ministru al Externelor, ocupat până acum de Andrei Marga, un apropiat al lui Johannis.
Primarul Sibiului s-a întâlnit cu Ponta la Palatul Victoria în cursul zilei de luni. Oficial, discuțiile au urmărit teme politice și administrative.
Este cel puțin a treia oară când lui Johannis îi este propus un post în Executivul României. Tot social-democrații alături de liberali l-au propus pe Klaus Johannis pentru funcția de premier, în 2009. Anterior acestei propuneri respinsă de președintele Traian Băsescu, lui Johannis i-a mai fost propusă conducerea Ministerului Educației, în vremea guvernării PSD 2000 – 2004.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

26 comentarii

buluc

Acum 11 ani

Apreciem d-le Iohannis ca din nou ati facut alegerea cea mai buna pentru acest oras, aceea de a ramane la primarie!
Raspunde

titi

Acum 11 ani

s-a prins si domnul johannis ca astia vor sa faca misto de el pe la bucuresti.insfarsit!
Raspunde

alex

Acum 11 ani

nu are voie sa plece din sibiu o sa-ti bata joc de el aia de la bucuresti.El sa ramana aici unde este respectat.
Raspunde

ptr cei cu aprecierile, si nu numai

Acum 11 ani

Credeti ca ales ptr sibieni, a ales pentru el?!?! Ha ha ha... Nu a vrut sa ramana de caruta, in sensul sa dea cioara din mana pe vrabia de pe gard. Asteapta sa se schimbe legea administratie locale, care ii va permite sa fie ministru iar dupa ce va fi dat afara sau isi va termina mandatul de ministru sa se intoarca linistit la primarie... Asta e jocul. Acum, daca pleaca isi ia adio de la primarie, ca nu se mai poate intoarce...
Raspunde

Putina decenta, va rog

Acum 11 ani

Era bine sa plece Johannis din Primaria Sibiu. Cat despre postul de ministru de externe, nu e cazul sa fie numit un agent al unui stat strain. Dupa Marga (mama unguroaica) care a refuzat sa ia pozitie fata de amestecul grosolan al lui Viktor Orban in treburile interne ale Romaniei, ca si a altor politicieni straini, sa fie numit un agent german? Din lac in put? In afara de a fi slugi la straini, nu mai putem nimic?
Raspunde

@5

Acum 11 ani

Mama cata desteptaciune!
Raspunde

sasalau

Acum 11 ani

Fi mindru ca locuesti in acest oras daca nuti convine dute unde crezi ca e bine pentru voi astia frustatii ca nu mai ajungeti la cascaval dupa cum merg lucrurile inca 4 5 mandate tot KLAUS JOHANNIS VA FI primaru SIBIULUI CU procent de 88 la suta asa ca voi sunteti minoritari sunteti niste circotasi dupa care nu se vede nimic
Raspunde

salistean

Acum 11 ani

ministru-neministru, dar cu spitalul cum ramane, ca doar despre asta a discutat cu Ponta ( ?) spusese Domnia Sa mai daunazi..
Raspunde

klaus

Acum 11 ani

ma copii, invatati sa vorbiti, scrieti corect in romana, ca nu-i asa de greu
Raspunde

Ramo

Acum 11 ani

Daca si de Johannis aveti de comentat eu nu stiu ce sa mai zic.Omul asta a schimbat orasul din toate punctele de vedere,si doar in bine. era mai bine cu primarii dinaintea lui ?ca nu au facut nimic bun,ba mai mult ,au profitat !
Raspunde

Veta

Acum 11 ani

Faceti reclama la o firma unde oamenii sunt fortati sa lucreze 10 ore pe zi. Unimatul...
Raspunde

ana

Acum 11 ani

Asa da OM !!! Felicitari domnile Primar
Raspunde

ana

Acum 11 ani

Asa da OM !!! Felicitari domnule Primar
Raspunde

hi,hi

Acum 11 ani

Sasul nu mai vrea decat prim-ministru sau presedinte, tinteste sus eunucul!
Raspunde

G.I.

Acum 11 ani

NU cedati ispitei domnule Johannis, asocierea cu USL va dezonoreaza si pe dvs. si pe noi votantii fideli ai primarului Sibiului
Raspunde

idem

Acum 11 ani

si eu zic la fel, intra in derizoriu asociindu-se cu aceste primate
Raspunde

ABSENT MOTIVAT=MORT

Acum 11 ani

Dupa ce a fost jignit de USL ,dnul Johanis ,sa le foloseasca drept imagine , pe post de FC BARCELONA pentru antonescu ?A si refuzat ca si clubul nici el nu e vanghelie cum nici Barcelona (conducerea) nu e steaua (becali)!
Raspunde

Maria

Acum 11 ani

Stirea este FALSA: infirmata de premierul Ponta si neconfirmata de primarul Iohanis! Sunteti datori cu scuze, stimati ziaristi!
Raspunde

DEZASTRU

Acum 11 ani

...Inca o MICA MANIPULARE a la Ev Z si Turnu Sfatului.
Raspunde

jaco

Acum 11 ani

Ha,ha, oare cine-o minti, Tonta??? Ca ne-a obisnuit deja...
Raspunde

salistean

Acum 11 ani

daca Johannis a declarat asta, il cred, daca mincinosul de Ponta a dezmintit, inseamna ca se simte jignit de refuz.
Raspunde

Da... sigur!

Acum 11 ani

Ponta nu minte si nu fura! O stie toata Romania, toata Europa si toata America. Marie, Marie nu mai fi asa partizana!
Raspunde

basist imputit

Acum 11 ani

Da mey, lasa Johanis primaria sibiului sa se bage in rahat pentru 3 luni cat mai are Tonta de guvernat
Raspunde

eu

Acum 11 ani

Lucrez intr-o firma mare si am foarte mare contact cu clienti straini. eu nu mai stau in sibiu, dar tuturor celor carora le-am spus ca sunt din sibiu sunt foarte incantati si primul lucru care il spun este \"ah... acolo aveti primar neamt, am auzit ca este un oras minunat si urmeaza sa il vizitez si eu\" deci nu am ce comenta! Domnule Johannis, va rog, ramaneti la primarie!!!
Raspunde

cxzxcz

Acum 11 ani

xcz
Raspunde

sibienii

Acum 11 ani

pleaca sasalaule si mai sapa strazile dupa asfaltare si in alta parte !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus