Noul antrenor al Voinței Sibiu, Dorin Zotincă, a transmis, printr-un comunicat oficial al clubului sibian, că dorește ca la nivelul conducerii să se ia o decizie cu privire la viitorului echipei. Tehnicianul a lăsat să se înțeleagă că, dacă această decizie de limpezire a apelor se va lăsa așteptată, el ar urma să ia o decizie, deoarece, conform propriilor declarații, nu vrea să își bată joc de ceea ce a clădit până în prezent. „Îmi doresc foarte mult să se ia o decizie la nivelul conducerii administrative care să ne asigure şi nouă, celor din iarbă, cele necesare pentru a ne putea desfăşura activitatea fără probleme. Dacă se mai întârzie în luarea unei astfel de decizii, n-ar fi exclus să fiu eu cel care să iau o decizie, pentru că nu îmi pot bate joc de tot ceea ce am clădit până acum, în cariera mea de jucător şi antrenor", a declarat antrenorul principal Dorin Zotincă.
Reacția antrenorului este una la situația de moment în care se află clubul sibian, despre ale cărui transformări la nivelul conducerii au apărut informații în urma întâlnirii dintre președintele Ioan Hămbășan și o serie de reprezentanți ai unor firme din oraș. Mai mult, o nouă ipoteză a apărut săptămânile trecute, potrivit căreia
Înfrângere la limită cu FC Hunedoara
Echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, pe Stadionul „Municipal", cu 0-1, de FC Hunedoara, într-un nou meci de verificare. Unicul gol al întâlnirii a fost reuşit de Făgărăşan, în minutul 75, din penalti, în urma unui henţ în careu făcut de Papa.
Antrenorul Dorin Zotincă a aliniat următoarea formulă de echipă: Zăvoi - Cruceru, Panait, M. Armenean, Popa - Rebenciuc, Beza, Tătar - Petrescu, Mândruşcă, C. Lungu. Au mai intrat portarii Dani Vlad şi Piko, precum şi jucătorii de câmp Burlacu, Papa, Issa, Medeşan, Popovici, Heil, Neguţ şi R. Neagu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Hămbășan , Dorin Zotincă , Unirea Alba Iulia , Dani Vlad , Voința Șelimbăr Sibiu , Voinţa Sibiu , Consiliului Local Șelimbăr , Voinței Sibiu , Antrenorul Dorin Zotincă
Vizualizari: 516
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Ce naiba ne mai ascundem dupa deget ??
Acum 1 oră
Telemeaua Airways
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)