Gaz Metan a pierdut din nou pe terenul „stegarilor”. Un nou duel între brașoveni și medieșeni s-a consumat în această seară, în etapa cu numărul șapte al Ligii I, din care a ieșit învingătoare FC Brașov, care a surclasat Gaz Metan cu 3-1.
Golurile au fost înscrise de Iulian Popa, de două ori, și de Batin, pentru gazde, în timp ce pentru medieșeni a marcat revelația Astafei. Medieșenii au deschis scorul în minutul 47, prin Astafel, care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată de centralul partidei la o ciocnire în careul brașovean.Fostul jucător al Voinței Sibiu, Iulian Popa, a restabilit egalitatea în minutul 54, cu o lovitură de cap. Cinci minute mai târziu, „Popică” a marcat cel de-al doilea gol al său, de data aceasta cu piciorul, din careul mic al medieșenilor. Scorul final a fost stabilit de Batin în primul din cele trei minute de prelungire a meciului.
După promovarea Gazului în prima ligă, într-o singură întâlnire cu FC Brașov medieșenii nu au pierdut, meciul terminându-se la egalitate.
Gaz Metan rămâne cu nouă puncte, după primele șapte etape ale Ligii I disputate până în acest moment.
Echipe de start:
FC Braşov: Taborda, Velayos, Machado, Cr. Muteanu, Cr. Ionescu, Menassel, Viveiros, Tamaş, Brata, I. Popa - Batin
Rezerve: D. Mutu, Olariu, Fl. Lazar, Hadnagy, David, Mateiu, Păun
Gaz Metan: Buchta, Frăsinescu, Zaharia, Markovici, Ciucă, Tahar, Breeveld, Avram, C. Petre, Astafei, Llullaku
Rezerve: Pleşca, Akaki, Vukadinovici, Todea. Fl. Dan, Bawab, D. Roman
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Iulian Popa , Voinței Sibiu
Vizualizari: 216
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Unu din marginime
Acum 1 oră
@Ramnstein
Acum 1 oră
Pruteanu
Acum 1 oră
Ion
Acum 2 ore
@Bartelo