Luni,
18.08.2025
Innorat
Acum
17°C

Prostituata saltata de politisti din cabina "clientului" |Video

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au desfăşurat, în perioada 21–23 septembrie, o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului de prostituţie şi proxenetism precum şi a faptelor antisociale comise în locuri publice.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat două infracţiuni de prostituţie (art. 328 cod penal) şi au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.200 de lei, astfel:

- 10 sancţiuni contravenţionale conform art. 3 pct. 6 din Legea nr. 61/1991 republicată, pentru atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte;

 

- 9 sancţiuni contravenţionale art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene (...) de natură să tulbure ordinea şi linistea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri:

Vizualizari: 231

Comentarii

3 comentarii

GOGU

Acum 12 ani

VA OFTICATI! VA OFTICATI!
Raspunde

GOGU

Acum 12 ani

VA OFTICATI! VA OFTICATI! VREAU SI EU NR. DE TELEFON
Raspunde

MARINA

Acum 12 ani

TARIFUL! AS DORI S-O CER IN CASATORIE ! E OCUPATA ! ASTEPTAM. PA
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus