Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Filmul "Hobitul" schimba numele capitalei Noii Zeelande in "Pamantul de mijloc"!

 

Premiera, programată să aibă loc pe 28 noiembrie, la Embassy Theatre, va scoate din bugetul Noii Zeelande aproximativ 1,1 milioane de dolari neozeelandezi (557.800 de lire sterline).

Premiera mondială a filmului "Hobbitul" va avea loc în noiembrie, în capitala Noii Zeelande, Wellington, care va fi redenumită, pentru trei săptămâni, "Middle Earth/ Pământul de Mijloc", după elementele de decor ale oraşului fictiv, informează BBC.

Filmul va fi primul dintr-o trilogie regizată de Peter Jackson, care se întoarce astfel la romanele lui JRR Tolkien, după imensul succes obţinut cu adaptările după "Stăpânul inelelor".

Jackson trăieşte în Wellington, iar filmările pentru "Hobbitul" s-au desfăşurat pe teritoriul Noii Zeelande.

Organizatorii premierei din Wellington au pregătit pentru marele eveniment un covor roşu care va fi întins pe o distanţă de 457 de metri, de-a lungul centrului oraşului, lucrări de artă reprezentative pentru lumea descrisă de romanele lui JRR Tolkien, dar şi un festival al artizanilor.

Prima parte a trilogiei, în care joacă actorii britanici Martin Freeman şi Sir Ian McKellen, are subtitlul "O călătorie neaşteptată/ An Unexpected Journey".

Celia Wade-Brown, primarul din Wellington, a declarat că oraşul va fi redenumit oficial, pentru trei săptămâni cât vor dura evenimentele legate de premieră, "Centrul Pământului de Mijloc", pentru a reflecta statutul său în industria de film din Noua Zeelandă, care are, în prezent, peste 3.000 de angajaţi.

Noul logo al oraşului Wellington a fost desenat de artistul Daniel Reeve, care a lucrat şi la caligrafierea textelor pentru filmele trilogiei.

Numele Pământul de Mijloc urmează să apară, timp de trei săptămâni, pe timbre şi în principalul ziar al oraşului, care astfel va intra în jocul de "a aduce pe marele ecran lumea fantastică a lui JRR Tolkien".

"Nimeni în lume nu organizează o premieră ca aceea din Wellington şi sunt deosebit de încântat să îl sprijin pe primar, precum şi consiliul oraşului şi pe cetăţenii oraşului", a declarat Peter Jackson.

Filmul "Hobbitul: O călătorie neaşteptată/ The Hobbit: An Unexpected Journey" este aşteptat să aibă lansarea în întreaga lume pe 14 decembrie, cea de-a doua parte a trilogiei, "The Hobbit: The Desolation of Smaug", urmând să fie lansată în decembrie 2013. Ultima parte a trilogiei "Hobbitul" - "The Hobbit: There and Back Again" - va fi lansată cel mai probabil în iulie 2014

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus