Câteva sute de suporteri sibieni au ieșit, joi seara, în stradă pentru a-și striga „of”-ul. Într-o tentativă aproape disperată de a sensibiliza „pe oricine” va putea să se transforme într-un „erou” – dacă va interveni pentru a salva echipa de la iminenta și anunțata desființare – fani sibieni de toate vârstele și-au dat întâlnire în fața stadionului „Municipal” din Parcul Sub Arini din Sibiu.
Adunați și echipați ca înaintea oricărei partide, suporterilor sibieni li s-a amintit, înaintea pornirii oficiale în marș, că acesta poate fi chiar ultimul lor meci. Organizatorii protestului au făcut apel la calm și au ordonat în stilul caracteristic peluzei starea de bună purtare și decență.
Cu traseul prestabilit, protestatarii au pornit de la stadion înspre Piața Mare din Sibiu, via Calea Dumbrăvii și bulevardul Nicolae Bălcescu. Pe drum, aceștia au scandat la unison lozinci ca „Fotbalul este pustiu fără Voința Sibiu”, „Nu lăsați Voința să moară!”, „ale, Sibiu, ale!”, „Și voi, și voi veniți cu noi!”, „Veniți cu toții și strigați tare că Voința Sibiu nu moare!” sau „Fotbal vrem, cu toții fotbal vrem!”.
S-a mers pe partea carosabilă. Claxoanele, nu puține la număr, au venit din partea taximetriștilor, a conducătorilor de autobuze, dar și a oamenilor obișnuiți, însă acestea nu erau dezaprobatoare față de inconvenientul creat de fani, ci din contră. Pe margine, oameni. Mulți! Copii și bătrâni, cu toții își scoteau telefoanele mobile ori, după caz, aparatele foto de prin buzunare și pozau.
Pozau mișcarea, pe care, prin aplauze o girau. Alții, uimiți de ineditul situației, întrebau în stânga și în dreapta despre ce este vorba. „Protestul suporterilor Voinței? Se desființează? A, păi Sibiul nu e capabil să țină o echipă! Baschetul mai merge, dar nici acolo nu e cine știe ce!”, spunea o femeie de pe margine care, în momentul în care galeria a trecut pe lângă ea, a pornit un ropot de aplauze, încheiat cu un „bravo băieți!”. Cu scurte pauze pentru indicații și reconfigurări ale coloanei, protestul a continuat. S-a ajuns în zona giratoriului de la Teatru, când, intrați în giratoriu, fanii au primit , din nou, undă verde din partea curioșilor, camuflată într-o nouă ploaie de claxoane.
„Primarul doarme”
Într-un final, covoiul pictat aproape în întregime în alb și verde a ajuns în piață. În Piața Mare, locul unde deznădejdea și fastuosul și-au dat de atâtea ori mâna. Odată intrați primii suporteri ai coloanei de manifestanți s-a auzit, pentru puține momente, și scandarea „Primarul doarme”.
Să fi fost cinci-șase minute. Atât le-a luat celor puțin peste 300 de fani să se transforme într-un cerc uman, trasat cu ajutorul bannerelor. Și au fost destule bannere, fiecare cu mesajul său bine direcționat. De la stânga la dreapta, s-a început cu unul ce te duce cu gândul la o solidarizare în fața suferinței comune. O solidarizare cunoscută, simțită și înțeleasă doar de ei, de suporteri. A urmat un mesaj în limba germană, pentru că, nu-i așa, sibianul este germanofil. Apoi, printr-o rimă bine aleasă s-au trimis săgeți către funcționarii din Consiliul Județean, ca la final expoziția bannerelor să se termine tot cu o trimitere către zona electorală.
Bannerele suporterilor: „Banii v-au înnegrit conștiința/Salvați U, Știința și Voința”, „Retten Sie Den hermannstadtischen fußball”, „Mor echipe an de an/Dormiți toți la Consiliul Județean”, „Sibieni, ieșiți la Votbal”(banner care avea și o ștampilă Votat-Voința în mijloc), „Fruntași la Cultură/codași la Sport”
Fanii au afișat înscrisurile pe tot parcursul șederii lor în Piața Mare.
„Îmi fură fericirea, e cel mai urât lucru!”
Blamați și uneori chiar marginalizați, fanii găsesc în sânul galeriei pace și armonie. Pentru ochiul neinițiat, ei sunt doar o adunătură de oameni care strigă și suferă pentru… o echipă de fotbal. Însă, pentru ei galeria și echipa reprezintă totul sau aproape totul. Cu mic, cu mare - și copii de până în 14 ani au fost destui, la fel de mulți ca și oamenii de vârsta a treia, sibienii și-au strigat suferința. Despre starea în care se află fiecare suporter, după auzul deciziei oficialilor clubului de a desființa echipa, a vorbit unul din liderii galeriei Peluza Sud, Sergiu Rizea. Cu o certitudine de invidiat, dată fiind situația, sibianul spune că Voința nu se va desființa. „Sâmbăta, eu merg la meci, împreună cu prietenii mei, cu toți băieții aceștia. Sunt oameni mai în vârstă, copii mici, care învață lucruri frumoase. Învață să fie patrioți dintr-o peluză de fotbal. Dacă Voința nu o să mai fie aici, mie mi-au furat sâmbăta, mie și lor. Ne-au furat fericirea. Sunt fericit când vin sâmbăta aici, sunt foarte fericit, iar ei îmi fură fericirea. Acesta este cel mai urât lucru. Nu vreau să mi-o fure nimeni și o să lupt până la sfârșit. O să ieșim mereu în stradă. Nu o să moară Voința, vă promit! Știu că aici, în țara noastră, toată lumea promite. Nu, în țara noastră frumoasă, plină de oameni care promit și mint. Eu o să vă zic că de Voința o să mai auziți, așa cum o să mai auziți de Știința(n.r. – Universitatea Craiova) și de alte echipe… O să vedeți că Voința nu moare! Poate nu suntem foarte mulți aici, suntem mai puțini, suntem nu știu cum, dar toți suntem curați în suflet și toți am venit cu inima largă și cu lacrimi în ochi. Toți am plâns, să știți! Au fost jucători la această echipă care au primit unul sau două salarii anul acesta, și care au luptat pentru noi. Noi cum să nu luptăm pentru ei, pentru echipa și sâmbetele noastre frumoase, pline de speranțe?”, a declarat Sergiu Rizea, liderul galeriei sibiene.
Se poate întâmpla cu orice sport!
Pe Ciobi îl știe toată lumea care mergea la meciurile Voinței Sibiu. Pentru o mai ușoară identificare a sa, Ciobi este cel despre care oameni care nu îl cunosc personal spun că „este băiatul din galerie care stă tot timpul la bustul gol, indiferent de anotimp”. Cunoscut pentru manifestările sale pro-sport, dar mai ales pro-Voința Sibiu, Ciobi a ținut să tragă un semnal de alarmă, spunând că dacă astăzi este vorba despre fotbal, mâine alte ramuri sportive pot avea aceeași soartă. „Nu lăsați Voința Sibiu să moară! Echipa aceasta nu va muri niciodată în sufletele noastre! Speranța moare, dar Voința Sibiu niciodată! E păcat ca un oraș frumos ca Sibiul să nu aibă o echipă de fotbal. E urât ce ce se întâmplă. Acesta este un semnal de alarmă pentru tot sportul sibian, nu numai pentru fotbal. Se poate întâmpla cu orice ramură sportivă! E păcat pentru dezinteresul acesta total. Noi am făcut tot ceea ce am putut, ca suporteri: am mers în deplasări pe banii noștri, nesusținuți de nimeni, și așa ușor se desființează. Păcat!”, a declarat Ciobi, unul dintre fanii VSB prezenți atât la jocurile de acasă, cât și la partidele din deplasare.
Beza: speranța moare ultima!
La miting au fost prezenți atât Eugen Beza, cât și Radu Neguț. Primul consideră că desființarea este o adevărată dezamăgire, dat fiind faptul că istoria recentă o plasează pe Voința Sibiu, de exemplu, în meciuri împotriva lui Dinamo sau Steaua. „Cum se zice, speranța moare ultima, așa că trebuie să credem până la final. Noi am venit să ne facem datoria până la capăt. Credem până la final! Stăteam și îmi aduceam aminte că jucam pe Național Arena cu Steaua, iar astăzi suntem în pragul desființării. E o dezamăgire enormă. Toate clipele frumoase petrecute la Sibiu, la Voința Sibiu, iar acum să ajungem în situația aceasta mai mult decât disperată… Nu știu ce voi face, am și eu o vârstă, îmi va fi greu și mie, va trebui să fiu extrem de selectiv, dar va fi foarte greu să mă implic emoțional în alt proiect, pentru că aici am plecat din liga a III-a, sunt sibian la origine, pe acest stadion am crescut… va fi greu să mă încadrez în alt sistem!”, spune și Eugen Beza, mijlocașul „alb-verzilor”.
Neguț: dacă se desființează, mă retrag!
N-a jucat foarte mult în Liga I. Dar, atacantul Radu Neguț va rămâne cel care i-a dat gol Stelei, în primul meci din Liga I. Neguț stabilea scorul de 1-1, aducea primul punct, și îi făcea pe sibieni să viseze frumos. Fotbalistul, sibian la origini, spune că dacă echipa se va desființa, el se va retrage, nemaidorind să joace fotbal în altă parte. „Eu încă îl numesc un zvon, pentru că nu vreau să îl cred, sincer. Toți care suntem aici nu vrem să credem în treaba asta. Este un lucru despre care se discută încă de la începutul verii, de când s-a terminat Liga I. Am tot sperat că se va schimba ceva, din păcare s-a schimbat, dar tot în mai rău, rău. Am ajuns la momentul critic şi putem spune că îngropăm fotbalul sibian astăzi sau chiar îngropăm sportul sibian, din păcate... nu s-a făcut această mișcare ca să acuzăm pe cineva, nu vrem scandal, pentru că spor nu se face prin scandal sau prin ceartă. Dorim doar să sensibilizăm pe cineva, pe plan politic, pe oamenii de afaceri, pe oricine, pentru că oricine o să salveze această echipă o să devină un erou în acest oraș! Probabil că fiecare își va vedea în continuare de drumul lui individual, aici mă refer la jucători. Mai greu e pentru noi, cei care suntem localnici, pentru că eu unul vă spun că dacă această echipă s eva desființa nu voi mai pleca să joc fotbal în altă parte. M-am legat de acest club, personal mi-am petrecut 15 ani din viață în stadionul acesta. Îmi e scârbă, nu pot să cred că se desființează. Adică anul trecut ne băteam cu Steaua și Dinamo, iar acum ne batem cu cine? Nu ne mai batem cu nimeni, pentru că nu mai suntem în stare să organizăm un meci! Situația a fost grea de la început la Voința, în sensul că noi am făcut performanță cu bani puțini, dar cei care au fost aici au acceptat treaba aceasta. Au fost jucători și antrenori de caracter. Au fost oameni care au știut la ce s-au înhămat și au realizat ceva chiar dacă în afară multe lucruri nu s-au știut. A fost greu pentru toți, pornind de la conducere, la antrenori și jucători. Greu e în continuare. Poate că s-a ajuns acum ca unii jucători să aibă contracte mai mari decât în Liga I, nu e normal într-adevăr. Sunt niște jucători care n-au făcut nimic pentru această echipă, dar care ajung să o desființeze. Se știu ei care! Într-adevăr, fac un lucru pe care au dreptul să îl facă, dar până la urmă, în viață, trebuie să mai faci și ce simți că trebuie să faci, nu doar ce ai dreptul să faci! Eu încă sper că nu se va ajunge la asta! Oricum stăteam etapa aceasta de sâmbătă, până sâmbăta viitoare… mai e timp să se schimbe ceva, pentru că cei din Federație ne vor accepta și în ultimul moment înapoi, fiindcă fotbalul este în colaps, ați văzut!", a mărturisit Radu Neguţ.
Fiind vorba despre un protest cu aprobare, suporterii au fost nevoiți să respecte orarul stabilit de autorități, astfel că în jurul orei 20.00 aceștia au început să-și strângă lucrurile, nu înainte de a promite o nouă ieșire în stradă, încă alimentată de speranța apariției providențiale a unui salvator.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Radu Negut , Piata Mare , Parcul Sub Arini , Calea Dumbrăvii , Peluza Sud , Naţional Arena , Universitatea Craiova , Consiliul Județean , În Piața Mare , Sergiu Rizea , Voinţa Sibiu , Dacă Voința , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Voinței Sibiu , Eugen Beza , Pe Ciobi , Retten Sie Den
Vizualizari: 612
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Prof. de Geografie
Acum 10 ore
@Hermannstadt
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
X