În cuptoarele Clubului Sportiv Whitesnakes se „coc” viitorii baschetbaliști ai echipelor din prima Ligă Națională. Aceasta este una din promisiunile antrenorilor Dragoș Floarea și Alex Kovacs.
Pe primul dintre cei doi antrenori sibienii îl știu după porecla „Cobra”. Cel de-al doilea nu are nevoie de nicio introducere, fiind una dintre legendele CSU Sibiu. Acum doi ani de zile, cei doi antrenori au pornit pe propriul drum baschetbalistic, pavat însă cu experiența și cunoștințele ce derivă din modelul campionatului din Serbia. Și, pentru că clubul avea nevoie de un nume cu o sonoritate aparte, încărcat în același timp și cu forță și agresivitate pur sportivă, „Cobra” s-a gândit la „ACS WhiteSnakes”.
În 2018, 10 „șerpi” la echipe mari!
La antrenamentele „șerpilor albi” găsești atât copii de cinci ani, cât și puștani care au ce le trebuie pentru a te da pe spate, chiar dacă n-au încă buletin. Sportul se începe de la vârste fragede, când - și e cazul baschetului, mingea încă e mai mare ca tine. Din cei 62 de șerpi, 16 sunt înscriși în campionatele de U13 și U14. Cam aceiași la ambele categorii, deoarece antrenorul vrea să le testeze limitele. Mereu! Indiferent dacă îi prinde la antrenament, pe stradă ori la distracție. Pentru că se lucrează cu materialul clientului, este imposibil ca toți copiii să fie la fel. Unii, mai dezinvolți de la natură, iar alții au nevoie de un imbold. Însă toți trebuie să ajungă la același nivel de înțelegere a baschetului, pentru că pasiune au cu carul. „Nu pun presiune pe copii doar la meciuri, unde presupun că ei știu deja ce trebuie să facă. Pun presiune doar pe pregătirea lor fizică, pe apărarea agresivă, pe agresivitatea sportivă”, spune Dragoș Floarea, care mărturisește că le tot repetă copiilor pe care îi antrenează că „personalitatea voastră este prima care trebuie să primeze în fața oricui. Adică, orice faci bine sau greșit, trebuie să accepți tu, cu puterea ta, și să fii drept”.
La înființarea clubului, antrenorii și-au stabilit un țintar foarte îndrăzneț: să ducă spre echipele mari, în următorii șase ani, cel puțin zece șerpi albi. După doi ani de activitate, la o primă analiză se zăresc jumătate, deși anul 2018 se poate transforma, ca și termen limită, în 2020. „E prematur să vorbim despre asta, dar la momentul actual sunt cinci copii, trei născuți în 2000, unul în 2001 și altul în 2003, care, într-adevăr, prin foarte multă muncă pot să ajungă acolo, să fie în cei zece. Restul vin din urmă, de la grupele mici”, mai spune Floarea.
„Nu există înțelegere”
Înființat de doar doi ani de zile, WhiteSnakes face senzație în orice competiție la care participă, indiferent de echipa care reprezintă culorile clubului. Însă, la nivelurile superioare, planul inițial, elaborat în 2010, a fost dat un pic peste cap de „realitatea din teren”. Spre exemplu, dacă la început de drum au primit promisiuni de la unii dintre directorii liceelor sibiene, care s-au declarat dornici să le pună la dispoziție sălile de sport, când a fost vorba despre ajutorul propriu-zis, cei mai mulți au dat înapoi. Ba chiar au înaintat sume prohibitive, doar-doar scapă de cuvântul dat înainte. „La un liceu, mi s-au cerut 74.000 de lei, pentru patru ore de antrenament în sală, de la 8 la 12, în vara anului 2010. Cuvintele date înaintea vacanței de vară, cum că ne ajută cu sălile de sport, au fost doar vorbe aruncate pentru a scăpa de mine în acel moment. La început i-am simțit că vor să facă, să ne ajute”, mărturisește Dragoș Floarea, care spune, însă, că oamenii de la Liceele Noica și Alimentar au arătat o deschidere incredibilă spre proiectul, care dorește să pună-n mâinile micuților mingea și tainele baschetului.
Pentru că trebuia să mai fie un hop, exaltarea din ochii părinților care merg la meci este aproape invers proporțională cu nivelul de înțelegere a dascălilor. Din păcate, sunt profesori, care nu înțeleg că pe lângă școală - și am copii de 9 și 10, olimpici la matematică, ei joacă la nivel de performanță. Pe lângă faptul că merg la școală cu temele făcute, au note mari, nu înțeleg să îi lase către sport. Nu trebuie să îi îndrume, că o facem noi, ceilalți. Dar, să nu îi lași… în loc să se gândească la eforturile pe care le fac acești copii în rând cu ceilalți din clasă. Chiar să nu înțelegi, e un pic o lipsă de respect pentru ei, pentru copii”, povestește Dragoș Floarea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liga Nationala , Dragoș Floarea , Clubului Sportiv Whitesnakes , Liceele Noica , Alex Kovacs
Vizualizari: 508
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu