Mii de materiale de promovare au fost pregătite de Biroul de turism al Sibiului în vederea participării la două târguri de turism care vor avea loc luna aceasta: World Travel Market (Londra) şi Târgul de Turism al României (București).
Evenimentul de la Londra va avea loc săptămâna viitoare și este destinat specialiștilor din turism. ”Scopul participării Sibiului fiind acela de a stabili contacte cu agenţii şi operatori în turism care ar putea include Sibiul în oferta lor”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu.
Pentru Târgul de turism al României, programat între 15 și 18 noiembrie, la Romexpo, Primăria Sibiu va distribui 3.500 de broşuri cu traseele turistice, 1.000 de hărţi ale oraşului şi 1.500 de DVD-uri care promovează traseele propuse. ”În stand, cei interesaţi vor putea afla informaţii cu privire la obiectivele turistice, evenimentele culturale, posibilităţi de cazare sau modalităţi de transport. Sibiu Baroc Update va fi tema cu care Sibiul se va prezenta vizitatorilor standului care va fi animat pe parcursul celor patru zile de concerte de muzică susţinute de formaţia Guilty Lemon şi Big Band Sibiu. Pentru a imprima atmosfera barocă, un conte şi o contesă vor primi vizitatorii în stand”, mai arată autoritățile locale.
Vin tot mai mulți turiști
Potrivit Primăriei Sibiu, centrele de informare a turiștilor din oraș (din Primărie și din Aeroport) au fost accesate de 24.000 de turiști, până la mijlocul lunii trecute. Cei mai mulți au fost turiști germani (7.800), urmați de cei români (6.605), spanioli, francezi și britanici.
”Taxa hotelieră a scăzut la începutul acestui an de la 4% la 1% din fiecare noapte de cazare. Pentru a putea compara încasările din anul 2012 cu cele din anii precedenţi încasările din acest an ar trebui înmulţite cu 4. Urmare a comparaţiei acestor cifre se observă o tendinţă de creştere. Spre exemplu, în luna august 2011 încasările din taxa hotelieră au fost de 165.000 lei, în luna august a acestui an încasările au depăşit 230.000 de lei. Chiar şi în extra-sezon s-a observat această creştere: în luna martie 2011 au fost încasaţi 94.000 de lei, iar în luna martie 2012 suma s-a apropiat de 138.000 de lei”, calculează reprezentanții Primăriei Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Primăria Sibiu , Primăriei Sibiu , World Travel Market , Guilty Lemon , Potrivit Primăriei Sibiu , Big Band Sibiu , Pentru Târgul , Sibiu Baroc Update
Vizualizari: 389
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 2 ore
Vlad christian
Acum 3 ore
Victor
Acum 3 ore
Steve
Acum 3 ore
Gabytza Gabor