Facultatea de Inginerie din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a anunțat astăzi decesul profesorului Moise Țuțurea, unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate cadre didactice ale instituției.
Născut în 1943 la Beclean, juețul Brașov, Moise Țuțurea a absolvit studiile Institutului Politehnic Brașov, ale A. S. .E. București și ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Avea trei brevete de invenție înregistrate pe numele său. Luase parte la numeroase specializări internaționale, din țări precum Spania și Marea Britanie până în SUA și Australia.
”Prin dispariţia domnului profesor Moise ŢUŢUREA Facultatea de Inginerie, Universitatea "Lucian Blaga" şi nu în ultimul rând, Sibiul a pierdut unul dintre pionierii învăţîmântului tehnic sibian, un om de o deosebită valoare, personalitate academică recunoscută atât pe plan naţional cât şi internaţional. Profesorul Moise ŢUŢUREA a condus timp de peste 12 ani Catedra de Inginerie Economică din Facultatea de Inginerie, fiind un adevarat exemplu şi mentor pentru mulţi dintre colegii mai tineri din facultatea noastră.Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis astăzi colectivul Facultății de Inginerie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: marea britanie , Inginerie Economică , Lucian Blaga , Moise Țuțurea , Institutului Politehnic Brașov , Profesorul Moise , Universității Tehnice
Vizualizari: 1449
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Amn114
Acum 2 ore
Lutte
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
X-ulescu