Traficul feroviar a fost blocat, vineri dimineaţă, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, după ce un tren InterRegio în care se aflau aproximativ 30 de călători a lovit un tir ajuns pe calea ferată, în urma impactului şoferul fiind rănit uşor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, accidentul s-a produs în comuna Racoviţa, pe o porţiune în care calea ferată este aproape de şosea, după ce şoferul tir-ului, care circula între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, pe DN 7, a pierdut controlul volanului într-o curbă, autotrenul ajungând pe calea ferată.
Conform sursei citate, tir-ul, care era încărcat cu fasole, a fost lovit de trenul InterRegio 2066 Sibiu-Râmnicu Vâlcea. În urma impactului cei aproximativ 30 de pasageri ai trenului nu au avut de suferit, însă şoferul a fost rănit uşor.
"În urma impactului autotrenul a rămas pe calea ferată, iar circulaţia feroviară între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea este blocată, la faţa locului fiind aşteptată o macara care să scoată tir-ul de pe calea ferată", a afirmat Alina Teodorescu.
Ea a precizat că în tren se aflau aproximativ 30 de pasageri, care au coborât şi au mers la autoturisme de ocazie pentr cu care să poată ajunge la Râmnicu Vâlcea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 287
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Valentino Versace
Acum 13 ore
Cartea ne face bine..
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Adrian
Acum 14 ore
Newman