Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
21°C

Primele doze de vaccin antigripal au sosit la Sibiu

Campania de vaccinare antigripala începe astăzi, 15 noiembrie, la Sibiu. 11.700 de doze au ajuns în judeţ şi sunt distribuite medicilor de familie, în spitale şi personalului medical.

„În 15 noiembrie începe în judeţul Sibiu campania de vaccinare antigripală, cu vaccin oferit gratuit de către Ministerului Sănătăţii. Judeţului Sibiu i-au fost repartizate, într-o primă tranşă, 11.700 doze de vaccin antigripal. Această cantitate de vaccin reprezintă aproximativ 15.7% din totalul persoanelor catagrafiate în judeţul nostru, respectiv 74.400 persoane”, a declarat Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.

Astfel, în judeţul Sibiu, 4.700 doze vor fi distribuite pentru vaccinarea persoanelor instituţionalizate şi a personalului medical din sectoarele de risc, iar restul de 7.000 doze sunt în curs de distribuire către medicii de familie, pentru vaccinarea celorlalte categorii la risc.

Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European pentru Controlul Bolilor, vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, gravide, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personalul medical.

„Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor. Deşi sunt raportate săptămânal la DSP cazuri cu simptome asemănătoare gripei, până în prezent, nu s-a confirmat cu laboratorul nici un caz de gripă în judeţul Sibiu”, mai spune Simona Berariu.

Conform strategiei Ministerului Sănătăţii, în sezonul 2012 – 2013 vor fi achiziţionate, la nivel naţional, 1 milion de doze de vaccin antigripal, din care au fost repartizate până în prezent jumătate, iar restul dozelor vor fi distribuite în cea de-a doua tranşă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

Cosmin

Acum 12 ani

Despre aceste vaccinuri si altele poate ar fi bine ca publicul sa se informeze mai atent .Va recomand spre lectura o aparitie editoriala de exceptie in acest sens a Dr. Christa Todea-Gross : \"Vaccinurile: prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrica\" care se gasete si pe net de cumparat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus